Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
Hrană pentru elevi sibieni, oferită la Cantina „Sfântul Stelian”
La Cantina „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Sibiului este pregătită zilnic hrană pentru peste 150 de elevi din cadrul Colegiului Național „Octavian Goga”. Situată la demisolul unei clădiri a liceului sibian, Cantina „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Sibiului este deschisă atât pentru elevii instituției de învățământ, cât și pentru alți elevi din oraș și numeroși studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, de la alte facultăți și alte persoane din oraș.
„Mâncarea pregătită la cantina noastră este tot timpul proaspătă, gătită în ziua respectivă din alimente proaspete, cu porții îndestulătoare. Porția pentru elevi costă 12 lei, iar pentru ceilalți beneficiari ai cantinei este de 15 lei”, ne-a spus administratorul Cantinei „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Constantin Mitea.
Cantina „Sfântul Stelian” a fost amenajată, dotată după standardele actuale și administrată prin eforturile Arhiepiscopiei Sibiului. Cantina a fost sfințită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la 5 septembrie 2018, iar din noiembrie 2018 a început să funcționeze și să ofere hrană pentru elevii Colegiului Național „Octavian Goga” și pentru alți doritori. Cantina este unul dintre proiectele inițiate de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, pentru a veni în sprijinul elevilor, dar și pentru mai multe programe social-filantropice ale eparhiei prin care persoanele nevoiașe din parohii sunt sprijinite, cu implicarea preoților parohi.



.jpg)