Astăzi, 26 octombrie, hrana pentru pelerini a fost oferită de protoieriile Sector 3 Capitală, Ilfov Nord și Ilfov Sud. Prezent în mijlocul pelerinilor pentru a le oferi darurile alimentare, părintele protoiereu Florin Busuioc, de la Protoieria Sector 3 Capitală, ne-a declarat: „Acest gest de a oferi hrană pelerinilor, care continuă deja de câțiva ani, reprezintă o bucurie a ospitalității sfinților. Ca în fiecare an, și astăzi ne străduim să fim mâinile întinse ale sfinților care întotdeauna ne primesc cu dragoste și cu răbdare, ne ascultă rugăciunile și le împlinesc. Prin acești mijlocitori Dumnezeu lucrează vindecări. Și fiindcă sfinții au grijă de sufletele și de trupurile noastre, dar trupurile sunt neputincioase, noi ne străduim să fim, așa cum am spus, mâinile întinse spre ajutorare ale acestor sfinți care îi mângâie pe oamenii care stau de câteva ore la rând și la slujbă pentru a se închina cinstitelor moaște. Am pregătit în acest an 2.000 de sendvișuri cu șnițel cald, de pui și de porc, pentru a le oferi oamenilor, cu bucurie, un pic de mângâiere pentru trup. Sunt oameni în vârstă, dar sunt și tineri sau oameni cu familii și poate mulți dintre ei vin de la serviciu și nu au apucat să ia masa. De asemenea, oferim și 2.000 de eugenii, precum și ceai, cafea și apă, pentru a face mai ușoară și mai tihnită așteptarea spre închinare pe Colina Bucuriei”.
Locuinţă pentru o familie dintr-o parohie brăileană
Miercuri, 28 aprilie 2021, un sobor de preoți a săvârşit slujba de binecuvântare a unei case noi ridicate pentru o familie cu posibilităţi materiale reduse din Parohia Mărtăceşti, judeţul Brăila. Întrucât de mai mulţi ani o familie cu patru copii din localitatea brăileană locuia într-o casă cu o singură cameră foarte degradată, preotul din acest sat, impresionat de situaţia lor, a reuşit să mobilizeze în timp foarte scurt oameni inimoşi care au venit în sprijinul acestei familii nevoiaşe prin construcţia de la zero a unei case modulare cu toate cele necesare unui trai normal. În această acţiune caritabilă, alături de preotul paroh Cristian Calu au fost membrii Consiliului şi Comitetului parohial, dar şi alţi oameni darnici din zonă şi mulţi voluntari brăileni care, de la începutul acestui an şi până în prezent, au reuşit să construiască casa, pe care au și mobilat-o. Costurile pentru construcţie au fost de aproximativ 31.000 de lei.



.jpg)