Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
Poliţiştii sibieni, implicaţi în campania „Donează sânge, salvează o viaţă!”
În perioada 17-25 martie, mai mulţi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu au donat sânge în cadrul campaniei „Donează sânge, salvează o viaţă!”, iniţiată de Patriarhia Română şi implementată în Arhiepiscopia Sibiului prin Departamentul social-filantropic. Prin gestul lor, poliţiştii sibieni au marcat Ziua Poliţiei Române, sărbătorită în fiecare an la 25 martie.
„Pentru al doilea an consecutiv pandemia ne limitează activităţile pe care în mod normal, cu mare drag, le desfăşurăm cu ocazia Zilei Poliţiei Române, iar una dintre activităţile de suflet şi, de ce nu, devenită tradiţie a fost de a dona sânge. Având în vedere evoluţia pandemiei, gradul în care acest nou virus ne afectează viaţa socială, dar şi impactul pe care deja îl are în rândul semenilor noştri, ne-am alăturat campaniei naţionale «Donează sânge, salvează o viaţă!», derulată de Arhiepiscopia Sibiului încă din anul 2015. Conştienţi de importanţa salvării de vieţi omeneşti, în luna martie a.c., cadrele Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu s-au prezentat la Centrul de Transfuzii Sibiu pentru a da o şansă în plus celor care au nevoie de sânge”, au spus reprezentanţii IPJ Sibiu.
Activitate benevolă, anonimă şi cu caracter umanitar, acţiunea poliţiştilor sibieni nu este una singulară, mulţi dintre ei donând ori de câte ori au fost necesare cantităţi suplimentare de sânge.
„Donarea de sânge este o datorie onorată cu responsabilitate de către poliţiştii sibieni, care înţeleg că a dona sânge înseamnă o nouă şansă la viaţă”, au mai transmis reprezentanţii IPJ Sibiu.
Campania „Donează sânge, salvează o viaţă!” este implementată în Arhiepiscopia Sibiului încă din 2015, până în prezent numărând aproximativ 3.000 de donatori în judeţele Sibiu şi Braşov.



.jpg)