Parohia Zlătari, Protopopiatul Sector 3 Capitală, a oferit joi, 4 decembrie, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, daruri pentru copiii Şcolii Gimnaziale Speciale „Sfântul Nicolae” din Bucureşti. Pentru al nouălea an consecutiv, prin purtarea de grijă a preoţilor slujitori de la această parohie, precum şi prin dărnicia mai multor persoane din Comitetul şi Consiliul parohial și a celor care participă cu regularitate la slujbele de la Biserica Sfântului Ciprian de pe Calea Victoriei, peste 200 de copii cu nevoi speciale de la Şcoala Profesională Specială „Sfântul Nicolae” au primit daruri ce au constat în: rechizite (acuarele, creioane cerate, creioane colorate, coli colorate, cartoane colorate, lipici, hârtie creponată, plastilină etc.), jocuri educative (puzzle, cuburi, mingi, jetoane), dulciuri și decorațiuni de Crăciun.
Proiecte sociale în cadrul Protoieriei Sector 4 Capitală
În contextul apropierii sărbătorilor pascale, la nivelul Protoieriei Sector 4 Capitală se desfăşoară mai multe proiecte de ajutorare a semenilor aflaţi în situaţii dificile, ne-a transmis părintele Vlad Mîndru. În cadrul celei mai recente acţiuni de acest fel, joi, 14 aprilie, copii cu vârste între 6 și 14 ani, aflați în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 4, au primit daruri din partea protoieriei. Cu această ocazie, copiii au confecționat coșulețe cu ouă colorate din carton și hârtie, au vorbit despre importanța Învierii Domnului și despre minunea coborârii Luminii Sfinte la Ierusalim, iar la final au primit darurile din partea angajaților protoieriei. Această acțiune se înscrie într-o serie de activități desfășurate de Protoieria Sector 4 Capitală, în paralel desfăşurându-se la nivelul parohiilor acestei protoierii o colectă de produse pentru refugiații ucraineni din sudul Basarabiei și o colectă de alimente pentru cantina socială „Sfânta Filofteia” a Asociației Diaconia - filiala Sector 4. La acestea se adaugă sprijinirea cu alimente a persoanelor sărace aflate în evidența Biroului de asistență socială a protoieriei, în colaborare cu Protoieria Sector 3 Capitală.





