Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, în protoieriile Găești, Pucioasa și Titu, judeţul Dâmboviţa, s‑a desfășurat recent partea a doua a campaniei eparhiale „Donează sânge, salvează o viață!”, la care au participat 216 persoane, fiind colectați 97 litri de sânge. Preoți și credincioși din cele trei protoierii au mers la Centrul de Transfuzii Dâmbovița, oferind un gest concret de solidaritate față de persoanele aflate în suferință și contribuind la refacerea rezervelor de sânge necesare actului medical.
Proiectul „Ajută-ți semenii”, în al 11-lea an la Cisnădie
Proiectul social inițiat în urmă cu 11 ani de Parohia Cisnădie III, Protopopiatul Avrig, sub coordonarea parohului Laurenţiu Broscăţeanu, a continuat şi în acest an, mai ales în această perioadă de carantină instituită pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Proiectul a fost iniţiat ca dovadă a implicării cisnădienilor pentru semenii lor aflați în dificultate din punct de vedere material şi faţă de cei aflați în suferință sau în boli.
Tinerii voluntari ai parohiei au făcut 45 de pachete cu alimente care au fost împărțite în 11 aprilie, în Sâmbăta lui Lazăr din acest an, la 45 de familii din oraşul Cisnădie. Au fost ajutate familiile cu mulți copii, dar şi bolnavii, orfanii şi pensionarii din comunitate. Activitatea s-a realizat cu sprijinul mai multor persoane binevoitoare din oraşele Cisnădie și Sibiu.



.jpg)