În cadrul programului eparhial de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, Fundația „Parohia Eroilor” din Târgoviște a primit miercuri, 28 octombrie, produse igienico-sanitare necesare activității instituției. Această acțiune filantropică s-a desfășurat cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Bărbuleț, Manga, Priseaca, „Sfinţii Voievozi Mihail și Gavriil” și Tătărani, ai căror preoți slujitori, împreună cu tineri din comitetele parohiale, au oferit sprijin concret instituției, contribuind la îmbunătățirea activităților sociale și la susținerea persoanelor aflate în dificultate.
Sprijin pentru persoanele internate la Centrul medico-social din Pechea, judeţul Galaţi
În conformitate cu programele social-filantropice eparhiale desfăşurate în această perioadă de epidemie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, în Protopopiatul Covurlui din judeţul Galaţi a avut loc, miercuri, 1 aprilie, o activitate misionară şi social-filantropică pentru persoanele aflate în îngrijire în cadrul Centrului medico-social din localitatea Pechea. Activitatea de ajutorare a cadrelor medicale, a personalului auxiliar şi a persoanelor internate în această instituţie de asistenţă medicală şi socială din judeţul Galaţi a constat în oferirea de materiale pentru igienă, măşti de protecţie, mănuşi, lenjerii de pat şi cărţi de rugăciune.
Această faptă bună a putut fi realizată cu sprijinul material venit din partea Centrului eparhial şi a parohiilor din Protopopiatul Covurlui.
Tot miercuri, preoţii şi voluntarii Protoieriei Covurlui s-au deplasat la o mamă care îşi creşte singură doi copii, cu posibilităţi materiale reduse, din localitatea Slobozia Conachi, pentru a le dărui produse de igienă, obiecte de uz casnic, alimente şi cărţi de rugăciune. Luna trecută, Parohia Slobozia Conachi din judeţul Galaţi a reuşit, cu spijinul unor voluntari, să reabiliteze camera în care locuieşte această familie nevoiaşă. Valoarea ajutoarelor oferite Centrului medico-social din Pechea şi familiei din Slobozia Conachi este de 12.000 de lei.



.jpg)