Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
Tablete oferite elevilor pentru noul an școlar
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în cadrul parteneriatului dintre Biserică și Școală, Protoieria Galați a achiziționat 30 de dispozitive electronice de tip tabletă pentru a fi dăruite elevilor din mai multe parohii din județele Galaţi și Brăila. Unele dintre aceste tablete au fost oferite joi, 10 septembrie 2010, la sediul Protoieriei Covurlui, județul Galați, elevilor care provin din familii cu mulți copii și cu posibilități materiale reduse din parohiile rurale ale acestui protopopiat.
Pentru a putea fi utilizate la cursurile on-line desfășurate de școli, tabletele conțin și cartele cu abonament de internet, achitat pentru o perioadă de 2 ani. Valoarea acestor daruri oferite de preoții Protopopiatului Galați este de 10.000 de lei.
La inițiativa chiriarhului Dunării de Jos, anul acesta, programul social-filantropic eparhial prin care se oferă elevilor ghiozdane, rechizite şcolare și dispozitive electronice necesare actului educațional va avea în vedere, în primul rând, copiii care provin din familii numeroase şi cu posibilităţi financiare reduse și se va desfăşura pe tot parcursul lunii septembrie, prin implicarea parohiilor şi a unităţilor de învăţământ din județele Galați și Brăila.



.jpg)