Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
Tineri din Prunișor și Sebiș, în vizită la copii orfani din județul Arad
În prima săptămână a Postului Mare, tineri de la Liceul Teoretic din Sebiș, împreună cu o parte din membrii Grupului catehetic „Sfântul Stelian” din Prunișor, județul Arad, au întreprins o acțiune cultural-filantropică.
Copiii din Casa de Tip Familial Bocsig au fost vizitați de un grup de tineri inimoși care au pregătit câteva daruri. Fiecare copil a primit două cadouri, conform vârstei.
„Întâlnirea a fost specială, deoarece, pe lângă darurile oferite, tinerii au intrat în dialog cu copiii, împrietenindu-se. După ce au făcut cunoștință, au vorbit despre Dumnezeu, despre diferite probleme ale copilăriei și spre final au organizat un joc educativ”, ne-a spus pr. Florin Ioan Avram de la Parohia Prunișor.
Această acțiune s-a realizat printr-o colaborare a parohiei din Prunișor, prin preotul paroh Florin Ioan Avram, cu Liceul Teoretic din Sebiș, condus de directorul Marius Turnea. Manifestarea s-a încadrat în proiectul „Aproapele - familia mea”, derulat pe o perioadă de trei luni în Parohia Prunișor.



.jpg)