Certificarea realităţii Învierii lui Hristos

Numele Toma este sinonim cu dorinţa de a te ­încredinţa de Învierea lui Hristos. Toma a fost numit şi necredincios pentru că a dorit să constate fizic realitatea Învierii Domnului. Însă această dorinţă a lui duce la fericirea celor care nu caută vederea pentru încredinţare, ci acceptă prin puterea credinţei adevărul că Hristos a Înviat! Cuvântul Mântuitorului este foarte clar: „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut” (Ioan 20, 29). Între aceştia suntem şi noi, care credem şi mărturisim alături de Sfântul Apostol Pavel că „Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi” (I Corinteni 15, 20).

Sunt unii care, la fel ca Toma, vor să vadă pentru a crede, considerând că nu este îndeajuns credinţa, ci mai presus este raţiunea. Tocmai pentru ei a îngăduit Mântuitorul nostru Iisus Hristos ca Toma să nu fie de faţă la prima Sa arătare de după Înviere înaintea apostolilor Săi. Însă opt zile mai târziu, când între apostoli se afla şi Toma, arată că mai importantă decât toate în înţelegerea tainei Învierii Lui este credinţa.

Toma nu este necredincios, ci doar neîncrezător în ceea ce spun ceilalţi ucenici, mai ales că nu înţelege cum poate să Se arate Domnul cu trupul pământesc după ce a murit, chiar dacă a Înviat. Sfântul Chiril al Alexandriei spune că Toma nu se îndoieşte de faptul că Mântuitorul a Înviat, ci de faptul că Hristos se mai poate afla după Înviere într-un trup vizibil. Tocmai această părere greşită o îndreaptă Domnul Iisus Hristos prin arătarea Sa din duminica pe care Biserica o numeşte a lui Toma (pentru rolul central pe care-l are acest apostol în certificarea realităţii Învierii lui Hristos). De aceea, Hristos Domnul îl invită pe Toma: „Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 20, 27). Toma este chemat să pună mâna pe stigmatele Domnului pentru a ­certifica, mai ales pentru cei care se vor îndoi în decursul veacurilor, că Hristos a Înviat în chip real şi nu aparent, iar Trupul Său Îndumnezeit poartă şi după ridicarea Sa din morţi semnele suferinţei Lui pentru mântuirea noastră.

Toţi cei care se îndoiesc de Învierea lui Hristos, în această Duminică a doua după Paşti auzind relatarea Sfântului Evanghelist Ioan despre arătarea Domnului Înviat, după ce au constatat prin mâna lui Toma că Iisus a Înviat cu adevărat, pot mărturisi alături de el: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 28). Şi, astfel, îşi arată credinţa că „Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu” şi, crezând, au „viaţă în numele Lui” (Ioan 20, 31).

Prin dorinţa lui Toma de a se încredinţa, Mântuitorul nostru Iisus Hristos întăreşte realitatea Învierii Sale şi ­înlătură orice formă de contestare a acesteia. Toma este un reper în certificarea Învierii Domnului, pentru că tocmai ­nevoia lui de a pune mâna în stigmatele Domnului înlătură semnele de întrebare legate de Învierea cu trupul a Domnului nostru Iisus Hristos. Pentru noi, creştinii, încredinţarea lui Toma este o întărire a credinţei noastre în Învierea Domnului şi o bucurie de a mărturisi tuturor că „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.