Femeia de ieri, de azi, dintotdeauna

În tușe vibrante, viguroase, alteori gingașe au surprins pictorii femeia în diverse ipostaze. O regăsim adesea în simplitatea lumii de la țară sau în tumultul orașului ce capătă valențe metafizice prin însăși prezența ei acolo. Fie că jocul de lumini și umbre urmărește cu insistență expresia chipului, fie armonia încadrării ei în spațiu și timp la vremea vreunei îndeletniciri sau la odihnă, fie dezvăluie indiscret urmele vârstei, femeia apare mereu aceeași, atunci ca și acum. Chipul tinerelor iradiază frumusețea inocenței, al mamelor fericirea de negrăit a maternității, cel al bătrânelor, înțelepciunea acumulată de-a lungul unei îndelungi vieți sinuoase.

Puse una lângă alta, țărăncuțele lui Grigorescu, mamele lui Ressu, Safta florăreasa a lui Luchian și multe alte femei necunoscute de pe pânze intitulate generic „portret de femeie” dau tabloul integral al complexității universului feminin cu trăiri și stări multiple - îngândurări, griji, speranță, bucurie, grație, protecție, vivacitate. Și toate acestea cu acuretețea unei cercetări științifice. Indiferent că imaginea femeii este idealizată sau realistă, legată de lumea materială în care se situează, toți acești pictori nu și-au propus să surprindă frumosul, ci „esența permanențelor”, cum spunea Ștefan Luchian, rânduite de Creator în firea feminină, în sufletul ei, de unde izvorăște frumosul autentic.

Femeia societății moderne se regăsește în galeria acestor portrete, în ciuda străduințelor multora de a o arăta complet diferită de femeia de altădată. În ansamblu, aceștia pretextează că și-ar fi erodat feminitatea în acerba competiție a egalității cu bărbatul. Ceea ce se schimbă, de fapt, este viziunea asupra ei, sub influențele timpului. Dacă dominanta zilelor noastre este abordarea pragmatică în aprecierea femeii, atunci ea va încerca să își valorizeze această latură și atunci vom avea o viziune a femeii pragmatice. Punerea în valoare a simțului practic, însă, nu înseamnă neapărat neglijarea laturii sensibile. Este doar o modalitate de adaptare la cerințele vremii. Contează, aici, cât de mult își dorește femeia să aparțină acestei lumi și să nu o dezamăgească, pentru că trebuie să fie permanent atentă (ca și bărbatul, de altfel) să nu nesocotească rostul pentru care a fost creată. În prezent, ca și altădată, măsura credinței în Dumnezeu i-a dat măsura în societate. Doar în acest fel și-a găsit locul și împlinirea în această lume.

Femeia poate fi „o lumină în sfeșnic, în societate”, spunea părintele Cleopa, „dacă este credincioasă, corectă, harnică, pricepută în toate problemele. Dacă este prezentă, ea n-are nevoie să predice, că viața ei predică”.

Faptul că femeia de ieri și de azi este femeia dintotdeauna o afirmă lămurit părintele Arsenie Papacioc: femeia din timpurile noastre este aceeași pe care a creat-o Dumnezeu, context în care „astăzi” nici nu există. Femeia este extraordinară în creaţia lui Dumnezeu şi printre creaţiile Lui, mai spunea părintele, iar „maternitatea joacă un rol primordial în ceea ce priveşte creaţia lui Dumnezeu, om şi femeie”. Prin măiestria penelului, pictorii încearcă să surprindă tocmai felul în care femeia se face, concret, extraordinară în lumea creată de Dumnezeu.