Încercările bolii și conștiința fiului risipitor

Între examenele esențiale ale vieții, neprogramate de noi și cu subiecte dificile, bolile fac parte, la orice vârstă, din încercările la care suntem supuși nu doar trupește, ci și ca probe de maturitate sufletească. Suferim de propriile maladii, dar suferim imens, prin compasiune, ­împreună cu cei dragi, atunci când ei sunt bolnavi. Am dori să le dăm o parte din sănătatea noastră, chiar dacă și aceasta este precară.

Creștini fiind, ne rugăm. Și la fiecare răscruce a vieții, unde ne întâlnim frontal cu suferința, ne întrebăm aproape fără să vrem: De ce? De ce tocmai eu? De ce apropiații mei? Prietenii lui Iov din cartea Vechiului Testament ne-ar spune că suferințele sunt consecințe ale greșelilor noastre. Prietenii de azi ne vor recomanda să mergem la medic. Medicul ne va furniza o rețetă, în baza buletinelor de laborator în care vom recunoaște slăbiciunile organismului nostru, virusurile și bacteriile care ne atacă.

Înțelepciunea tradițională și cuvintele Scripturii nu insistă însă atât asupra leacurilor pentru tămăduirea nenumăratelor boli, ci asupra sensului spiritual al suferinței. Bolile sunt ­îngăduite de Dumnezeu pentru curățirea păcatelor noastre. Înțelegând aceasta, devenim mai puternici și mai luminați. Dumnezeu lasă pe cei credincioși să fie zdruncinați de boli, dar tot El îi mângâie în suferință și își arată atotputernicia prin vindecări și ridicări din patul suferinței și al morții. Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, Mântuitorul Iisus Hristos, a tămăduit mulți oameni prin punerea mâinilor, prin cuvânt, prin atingerea bolnavilor cu hainele Sale. Puterea aceasta vindecătoare și curățirea de păcate le-a dăruit sfinților Săi apostoli și Bisericii Sale.

În lumea de azi, sănătatea corpului și vindecarea grabnică a bolilor trupești sunt prioritare față de terapia sufletului în raport cu veșnicia. Într-o oarecare măsură, această atitudine este explicabilă, pentru că sănătatea trupului poate fi benefică pentru lucrarea faptelor de mântuire. De asemenea, în marile aglomerații urbane, bolile transmisibile pot fi, dacă nu sunt ținute sub control, devastatoare pentru mase mari de oameni. De aceea, a te menține sănătos înseamnă, într-o oarecare măsură, și a te îngriji de sănătatea semenilor. Modernizarea spitalelor, ridicarea standardelor minimale de protecție a sănătății oamenilor fac parte din programele prioritare ale statelor din întreaga lume. Între locul de tratament oferit lui Iov (grămada de gunoi din afara cetății) și spitalele de campanie instalate rapid pentru bolnavii de COVID există, iată, diferențe uriașe.

În civilizația postindustrială, se accentuează tendința de exploatare irațională a resurselor naturale ale planetei, în goana după idealul prosperității și fericirii pământene absolute. Însă nici apa, nici aerul, nici hrana, nici sănătatea oamenilor nu mai sunt ca în vremea lui Iov. Cu toate acestea, singur în suferință în adâncul ființei sale, fiecare om bolnav își caută reperele raportându-se la câteva dimensiuni constante: speranța vindecării, răbdarea în suferință, asceza terapeuticii, reflecția asupra a ceea ce a făcut bine și ce a făcut rău în viața trăită până acum. Pentru sufletul creștin, calea către însănătoșire urmează arhetipul purtării crucii împreună cu Hristos Cel răstignit și înviat. Iar calea aceasta, în perspectivă general-umană, este asemănătoare cu drumul către casă al Fiului risipitor, pentru că ne îndreaptă către Tatăl nostru cel din ceruri. În conștiința omului risipitor de azi se aud în șoaptă cuvintele fiului plecat departe: „Sculându-mă, mă voi duce la Tatăl meu” (Luca 15, 18).