Respectă-ţi bătrânii!

Dacă de cele mai multe ori traficul citadin ne pune la încercare calmul şi răbdarea, poate oferi şi surpriza neaşteptată a contrastelor vizuale, aşa cum deunăzi am experimentat atunci când pe banda alăturată şi-a făcut apariţia un autoturism personal, negru, care purta pe lateral un abţibild alb cu îndemnul în limba engleză „Respect your elders!” (Respectă-ţi bătrânii!). Desigur, nu opoziţia non-culorilor intenţionez să pun în discuţie - albul literelor imprimate pe suprafaţa de colodiu şi negrul autovehiculului -, ci mesajul (în sine impresionant) potenţat de elementul cu care intra în contrast, şi anume şoferul - un tânăr îmbrăcat în negru, cu un tatuaj elaborat ce acoperea aproape toată suprafaţa mâinii drepte, fixată ferm pe schimbătorul de viteze, gata să demareze la schimbarea culorii semaforului.

Cel mai probabil se încadra în generaţia Y (24-39 de ani), supranumită dot.com sau, mai popular, milenaristă, caracterizată de sociologi ca fiind a celor care cred că sunt scutiţi de respectarea oricăror reguli şi care sunt mai orientaţi spre ei înşişi. Dacă după criteriul înfăţişării exterioare cele două tipologii se potriveau tânărului, abţibildul afişat pe autovehicul cu mesajul „Respectă-ţi bătrânii” contrazicea clar teoria legată de milenarişti că au, între altele, predispoziţia de a se preocupa doar de propria persoană. Am putea suspecta că şoferul nostru se încadrează în acel procent infim de plus/minus al erorii ştiinţifice admisibil care îl face o excepţie, dar chiar şi aşa situaţia ne provoacă să înţelegem ce anume l-a determinat pe acest tânăr cu înfăţişarea unui „globalizat” dependent iremediabil de tehnologie să îşi manifeste grija faţă de o altă generaţie şi, uimitor, de cea a bunicilor. Cel mai probabil, mesajul de pe abţibild îl defineşte, având în vedere forma de adresabilitate individuală (respectă-ţi), dar urmăreşte să cuprindă întreaga comunitate, pentru că el consideră că ne priveşte pe toţi şi toţi ar trebui să reflectăm asupra lui. Se deschid multe arii de analiză aici, chiar de autoanaliză dacă ne referim la judecarea aproapelui după aparenţe şi care confirmă de fiecare dată cât de mare este eroarea, dar mă voi opri la secvenţa contrastului de la care am pornit iniţial pentru că impactul lui a fost de-a dreptul fascinant.

În realitate, acest tânăr nu rula pur şi simplu pe şosea, ci se angajase într-o adevărată călătorie urbană socio-culturală de conştientizare a faptului că bunicii noştri trebuie priviţi şi trataţi ca persoane, şi nu biologic, ca nişte corpuri care se devitalizează şi îşi pierd astfel funcţionalitatea în familie şi societate. Un mesaj care contrastează nu doar cu aspectul exterior al tânărului, ci şi cu lumea de azi, tot mai înclinată să ascundă realitatea bătrâneţii, considerată dizgraţioasă şi depresivă, între zidurile unor stabilimente speciale, unde dragostea e puţină sau lipseşte cu desăvârşire, iar abuzurile nu lasă loc pentru nici o fărâmă de respect. O lume care atrage cu uşurinţă în complicitatea acestui grotesc social şi care poate fi respinsă atât de simplu, cu aceeaşi iubire şi răbdare cu care bunicii noştri ne-au pigmentat copilăria cu poveşti, ne-au purtat primii paşi la grădiniţă, apoi la şcoală, ne-au insuflat credinţa ortodoxă, ne-au modelat personalitatea prin exemplul propriu şi cu sfaturi din experienţa lor, ne-au purtat de grijă cum au ştiut ei mai bine. Aceste amintiri nu trebuie uitate şi, totuşi, dacă se întâmplă, există pe şosea un tânăr tatuat, poate milenarist, dar în nici un caz preocupat doar de sine, care a ales, în călătoriile sale auto citadine, să reamintească oamenilor să nu uite, într-un gest izbitor de moralitate creştină concentrat în trei cuvinte - „Respectă-ţi bătrânii!”.