Tinerii, pe cărări de vultur

Astăzi, când aceste rânduri merg la tipar, se încheie ITO 2026.

2.400 de tineri au fost prezenți în Catedrala Naţională la deschiderea oficială a celei de-a 8-a ediții a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși, în prima zi a noului an bisericesc. Catedrala Naţională plină de tineri! Fabulos!

Imnul de Stat al României şi cântarea la unison a Imnului ITO au răsunat sub binecuvântarea Pantocratorului care păstrează în învelişul istoric şi de har, tainic în piciorul Sfintei Mese, numele eroilor care au iubit şi au luptat pentru a dărui ţara generaţiilor următoare.

Este un glas al istoriei, un glas unitar al generaţiilor care au rezistat şi rezistă indiferent de neputinţele vădite ale semenilor.

Glasuri şi chipuri blânde, zâmbete şi priviri pline de nădejde. Suflarea unor oameni frumoşi şi liberi care au înţeles că a fi ortodox nu este un handicap, nu este o ruşine.

A fi tânăr ortodox liber nu presupune renunțarea la bucuriile de aproape. A fi liber înseamnă a-ţi asuma calea vulturului, îndrăzneala de a privi în sus, de a privi spre cer.

Tinerii frumoşi, prezenţi sub cupola Catedralei Naţionale, au ascultat cu interes discursurile elegante, academice, teologice, pastorale. Prelegeri rafinate și de o înaltă ținută. Oratorie distinsă și substanțială.

Privind cadrele ecranelor care au redat evenimentul în întreaga presă centrală, înţelegem că cei prezenţi sunt dintre tinerii zgomotoşi din şcoli, dintre cei care îşi exprimă divers rebeliunea, care vorbesc mai tare pe stradă. Toate acestea sunt fireşti la vârsta căutărilor şi a începutului de zbor. De aceea, nu au nevoie să fie mustrați. Au nevoie doar de soluţii. Au nevoie de dragostea celor din jur, de deschiderea braţelor.

ITO este un model de deschidere firească a braţelor Bisericii Ortodoxe Române către tineri. Din cuvintele lor consemnate în paginile Ziarului Lumina, din glasurile-mărturie de la Radio şi TV TRINITAS învăţăm de la ei bucuria, relaxarea, deschiderea, alteritatea dialogului cu cei de departe, care devin uşor, firesc, aproape.

În Biserică, tinerii nu pot fi doar cum vrem noi, ci cum sunt ei cu adevărat, liberi, dar autentici. Unii sunt genii într-un domeniu, alţii sunt încă zburdalnici, alţii poartă poate povara despărţirii de părinţi sau a despărţirii părinţilor...

Privim adesea prea idealist către ei. Nu reuşim să îi înţelegem la timp. Nu trebuie să ne grăbim să-i nivelăm după propriile noastre clişee. Au nevoie de răbdarea noastră şi de modele autentice.

Tinerii au umplut Catedrala Naţională. Fiecare la casele lor face parte din comunităţi parohiale din ce în ce mai vii.

Preoţii, diaconii, credincioşii fideli din parohii pot privi pilduitor la ITO, pot învăţa şi înţelege că tinerii au nevoie de dialog (pe limba lor). Au nevoie de a-i primi fără a-i categorisi, a-i înţelege, a le asculta suferinţele, gândurile, dorinţa de a fi vulturi.

Uneori ajungem să înţelegem forţa lor de la cei ţintuiţi de boală şi suferinţă, alteori regretăm reacţia târzie. Viaţa poate îngădui ceasuri grele. Unii tineri pot trăi clipe sau ani de calvar. Lângă ei pot suferi de asemenea şi cei care se jertfesc pentru firavele clipe de viaţă. Dar aspiraţia şi dorinţa de a simţi zborul vulturului nu pot fi luate de nimeni şi de nimic. Acestea sunt virtute şi forţă a tinereţii creştine.

Recent, în preajma praznicului Adormirii Maicii Domnului a plecat pe calea vulturului, spre cer, un fiu duhovnicesc tânăr pentru care am făcut prea puţin. La ultimul dialog şi ceas al mărturisirii, Radu m-a întrebat: Părinte, unde se duc tinerii care mor…?

Într-o neputinţă a momentului i-am răspuns: Ca vulturul spre cer!

Mântuitorul Hristos a înviat trei tineri. Acum nu mai îndrăznim să credem că e cu putinţă această minune, dar ştim cu siguranţă, după cuvântul Marelui Pavel, că şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem (Romani 14, 8).

Pentru toţi tinerii a înviat Însuşi Hristos!