Universalitatea sfinţeniei în lumea inegalităţilor sociale

Diversitatea categoriilor sociale din care provin sfinţi şi sfinte arată caracterul universal al sfinţeniei, care nu se supune conceptelor sociale de clasă, statut sau poziţie. Sinaxarul este sursa veritabilă de exemple în care oameni cu diferite poziţii în societate au devenit sfinţi prin modul în care şi-au legat întreaga existenţă de voinţa lui Dumnezeu, şi au fost deopotrivă împăraţi, ţărani, învăţaţi, săraci, bogaţi etc. Numitorul comun îl constituie determinarea de a atinge desăvârşirea creştină, chemare adresată tuturor oamenilor de Mântuitorul Iisus Hristos. Potenţialitatea sfinţeniei există în fiecare şi trebuie doar conştientizată şi valorificată, cu certitudinea că orice poziţie am deţine pe pământ, nu are însemnătate în ceruri şi că ceea ce contează sunt faptele care urmăresc cu adevărat desăvârşirea, scopul vieţii.

Adesea, însă, ţelurile materiale le surclasează pe cele spirituale, iar societăţile moderne încurajează o astfel de abordare. Comportamentele sociale preiau gândirea pragmatică a societăţii în diverse forme. Bunăoară, o tendinţă tot mai accentuată este etichetarea după criteriul poziţiei sociale deţinute, în care se reflectă nivelul de avuţie şi de putere. Devenită aproape regulă socială, etichetarea semenilor pe criterii exterioare şi pur materiale este o formă de selecţie individualistă şi superficială, prin acordarea unei atenţii excesive celor cu poziţie în societate şi mimarea interesului sau chiar aplicarea în mod brutal a ignorării în cazul celor aflaţi la baza stratificării sociale. Gândirea într-atât de mercantilizată, care urmăreşte întotdeauna un interes, se alimentează din năzuinţele interioare de a avansa în ierarhia socială cu orice preţ şi scoate din calcul faptul că toţi oamenii au valoare egală, ca purtători ai chipului Creatorului. Este opusă logicii de convieţuire creştină, care urmăreşte unicul obiectiv, acela de a ajunge fiecare la asemănarea cu Dumnezeu. 

Desigur, s-au manifestat dintotdeauna comportamente de etichetare, doar că acum par să fie „normalizate“ pe fondul schimbărilor produse la nivelul societăţilor, precum globalizarea, care adânceşte inegalităţile economice şi sociale, polarizând oamenii în cei care deţin capital şi cei cărora le lipseşte. Pe de altă parte, cuvântul cheie în lumea de azi este bunăstarea, cu precădere, materială. Instituţiile reglează bunăstarea şi îi privesc pe oameni ca pe regizorii propriilor vieţi, iar uneori străduinţa de a fi buni regizori este atât de puternică încât se omite faptul că bunăstarea materială  reflectă doar nivelul de trai, nu ceea ce reprezintă omul în integralitatea sa.

Căutarea cu obstinaţie a poziţiilor înalte în societate şi etichetarea semenilor în baza acestui criteriu personal de vieţuire este semn de imaturitate şi de ignoranţă. De imaturitate pentru că nu există înţelegerea faptului că poziţia socială are o structură fluidă, în sensul că astăzi poţi ocupa o poziţie, iar peste un timp o alta, inferioară, iar această incertitudine este cel mai bun argument pentru a nu o supraestima. Şi este semn de ignoranţă pentru că se risipesc energii în obiective vremelnice, în loc să fie focalizate pe cele nepieritoare, prin care se poate câştiga veşnicia. Umanul se împlineşte în Dumnezeu şi aceasta au înţeles foarte bine toţi cei deveniţi sfinţi, anterior regi, aristocraţi, intelectuali, ţărani, cerşetori...