.jpg)
Tradiția patristică, fundamentată pe revelația biblică, ne vorbește despre o taină a omului, ascunsă în el chiar de la creație, anume că bărbatul și femeia, egali în fața lui Dumnezeu din punctul de vedere al chemării lor la desăvârșire, au totuși vocații diferite și complementare, în sensul că se întregesc și se împlinesc unul prin celălalt. Părinții Bisericii au prețuit profund femeia creștină, evocând chipuri luminoase de femei - mironosițe, mucenițe, fecioare, cuvioase sau mame -, culminând cu Maica Domnului, modelul desăvârșit al femeii creștine, cea care este cu adevărat „simbol al Bisericii”. Prezența Maicii Domnului în viața și lucrarea Fiului lui Dumnezeu în lume, o prezență vie, dar discretă, smerită, a devenit paradigma slujirii femeii în Biserică.
Filipeni 1, 12-19
Fraților, voiesc ca voi să știți că cele petrecute cu mine s-au întors mai degrabă spre sporirea Evangheliei, încât lanțurile mele pentru Hristos au ajuns cunoscute în tot pretoriul și tuturor celorlalți; și cei mai mulți dintre frații întru Domnul, îmbărbătați prin lanțurile mele, au mai multă îndrăzneală să propovăduiască fără teamă cuvântul lui Dumnezeu. Unii, e drept, vestesc pe Hristos din invidie și din împotrivire, alții însă, din bunăvoință. Aceștia o fac din iubire, știind că eu sunt aici pentru apărarea Evangheliei; ceilalți, însă, din zavistie, vestesc pe Hristos, nu cu gânduri curate, ci socotind să-mi sporească necazul în lanțurile mele. Dar ce este? Nimic altceva decât că, în tot chipul, fie din fățărnicie, fie în adevăr, Hristos se propovăduiește și întru aceasta mă bucur și mereu mă voi bucura, pentru că știu că «aceasta se va socoti mie spre mântuire», prin rugăciunile voastre și cu ajutorul Duhului lui Iisus Hristos, după așteptarea și nădejdea mea.
