Colindele din miezul verii

Alan, un tânăr australian, citind pe internet despre un mare înțelept indian, Sai Baba, a lăsat tot ceea ce-l ținea legat de țara lui pentru a-l întâlni pe vestitul guru. După o călătorie lungă cu avionul, bărbatul s-a prezentat în fața maestrului, care i-a spus: „Tu ești cel venit din Australia. Ce ne-ai adus? Banane sau alte fructe, ori dulciuri?” Alan rămase perplex la aceste întrebări. Nu avea cu el decât un rucsac cu schimburi, un telefon și un reportofon.

„Cum, nu ai de gând să ne arăți darurile?”, adăugă mânios Sai Baba.

Sărmanul tânăr era complet descumpănit. Drept urmare s-a dus într-una din camerele adăpostului și a refuzat să mai iasă de acolo. Dar într-o zi o monahie ortodoxă care făcea misiune în India, maica Gavrilia, l-a văzut pe Alan plimbându-se prin pădure și i-a zis mai multe zile la rând: „Vrei să vorbim puțin?”

Dar Alan era total decepționat de ce găsise în India. „Am putea face asta cândva, dar nu chiar acum”, a răspuns australianul după care se îndepărta rapid. Refuza orice contact cu oamenii din cauza supărării. Gurul pe care-l căuta nu corespundea nici pe departe cu imaginea pe care și-o făcuse despre el. Maica, care urmase cursuri de fizioterapie în Grecia, stătea liniștită și se ruga: Doamne, știi că acest copil al tău merge la Gange în fiecare dimineață. Dacă s-ar poticni doar un pic și ar avea nevoie de puțin masaj poate aș reuși să vorbesc cu el...

Într-o dimineață, Gavrilia este chemată de urgență la infirmerie. Alan se dusese la râu să înoate și își luxase glezna. Maica a venit și fără să spună vreun cuvânt a început să-l trateze pe Alan. „Ei bine, i-a spus tânărul, nu ai de gând să spui nimic?”

„Nu, i-a zis maica. Am venit doar să văd ce ai la picior.” „Asta-i bună. De fiecare dată când ne întâlnim mă întrebi ce impresii mi-am făcut despre acest loc. Acum nu te mai interesează?”
„În acest moment, nu. Acum trebuie să avem grijă de piciorul tău. Apoi îmi vei spune ce dorești.” Alan i-a povestit despre dezamăgirea lui și maica i-a zis: „Vino cu mine. Te voi duce la un bătrân care îți va spune tot ce vrei să înveți despre filosofia indiană.” Dar Alan nu mai voia să audă de guru, de Nirvana, de nimic. Avea nevoie de Hristos. Maica i-a vorbit foarte puțin și Alan s-a deschis sufletește: „Soră Lila, îmi spui că atunci când Dumnezeu vrea să se întâmple ceva, se întâmplă și că atunci când te lași, din propria voință liberă, în mâinile lui Dumnezeu, El îți împlinește dorința. Mai spui că singura cale de a ajunge la Dumnezeu este Hristos, Care ne ia de mână și ne conduce unde trebuie să mergem numai dacă ne încredințăm Lui.

Vreau să văd cum se întâmplă asta și voi crede în Hristos, voi renunța la toate învățăturile străine de Evanghelie. Vreau să plecăm în munți fără nici un ban, într-un loc necunoscut și să ne dea Dumnezeu singur hrană și adăpost. Ești de acord?”

„Bine, a zis maica”, deși Scriptura ne avertizează: „Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău” și să nu cerem semne.

Pe munte, aproape de lăsatul serii, când până și Gavrilia începuse să creadă că minunea pe care o aștepta întârzia să apară, o misionară olandeză, Judith Grundy, i-a poftit în așezământul ei situat în munți și i-a găzduit în acea noapte acolo. Era o locuință cu toate dotările moderne. În casa respectivă se afla chiar și un pian. Judith se retrăsese acolo cu mai multe copile indience pe care le adoptase. Emoționat de turnura pe care o luaseră lucrurile, înainte de culcare, Alan i-a spus cu lacrimi în ochi maicii Gavrilia: „Soră Lila, te rog, așază-te la pian și hai să cântăm acum toate colindele de Crăciun pe care le știi. Hristos tocmai S-a născut în inima mea”. Toți cei prezenți au început să cânte acompaniați de maica Gavrilia la pian colinde de Crăciun. Era în toiul verii, dar într-un suflet de om Se născuse Dumnezeu.