Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Pilda zilei La vremea potrivită

La vremea potrivită

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Pilda zilei
Un articol de: Augustin Păunoiu - 29 Mai 2014

Un negustor bogat din Bagdad locuia într-o casă minunată. Stăpânea avuţii multe şi avea o familie numeroasă. Corăbiile sale, încărcate cu mărfuri, făceau negustorie în Indii. O parte din bogăţie o moştenise, altă parte se datora strădaniilor sale, iar alta mărinimiei califului de Còrdoba, care-l cunoştea bine pe negustor. Dar dintr-odată afacerile au început să meargă prost pentru omul nostru. Casa şi moşiile i-au fost luate de un uzurpator. Corăbiile s-au scufundat. Familia s-a risipit. Până şi prietenii l-au părăsit. Negustorul a hotărât atunci să meargă în Spania, la vechiul său binefăcător. A trecut printr-un pustiu înspăimântător, unde a avut parte de toate necazurile cu putinţă. Măgarul care-l însoţea a murit. Negustorul a fost prins de doi răufăcători care l-au vândut ca sclav. A scăpat cu greu şi a fost rănit. Obrazul, pârlit de soare, aducea cu o bucată de piele veche. Uneori, trecători care vorbeau o limbă necunoscută îi întindeau ceva de mâncare ori o fâşie de pânză ruptă; ca să-şi potolească setea, bea apa murdară din bălţi.

La trei ani după ce plecase din Bagdad, a ajuns la Còrdoba. Dar n-a fost lăsat să pătrundă în palatele califului. Soldaţii l-au îmbrâncit cu dispreţ. A fost nevoit să trudească o vreme şi să facă muncile cele mai grele şi umilitoare ca să-şi poată cumpăra un veşmânt mai potrivit. A ajuns în cele din urmă în sala de primire a prinţului. Califul l-a recunoscut pe dată, l-a îmbrăţişat şi l-a poftit să se aşeze lângă el. Negustorul i-a istorisit pe scurt toate nenorocirile care se abătuseră asupra sa. După ce l-a ascultat cu atenţie, stăpânul şi-a chemat un dregător şi i-a poruncit: „Să i se dea negustorului o sută de oi, să fie numit ciobanul regelui şi să fie trimis sus în munţi“.

Negustorul i-a mulţumit califului, nu fără mirare însă, pentru că se aştepta la mai mult. Să te trimită cineva să-i paşti oile nu e o cinste prea mare, nu?

Puţin necăjit, negustorul a plecat cu turma de oi în munţi. A fost îndrumat spre o păşune de pe care iarba fusese păscută până la rădăcină. Curând după aceea, o molimă a izbucnit printre oi, care au murit până la ultima. Ciobanul nepriceput s-a întors aşadar înapoi în oraş, dar un nou ordin al prietenului său l-a readus în munţi. De data asta cu cincizeci de oi. Ruşinat şi mâhnit, omul nu a avut şansă nici acum, fiindcă asupra turmei s-au năpustit câinii sălbatici. Oile s-au speriat, au fugit şi au căzut cu toate în prăpastie. Cu inima grea, negustorul-cioban s-a întors la calif şi i-a povestit ce s-a petrecut.

„Să i se dea douăzeci şi cinci de oi, a poruncit califul, şi să meargă din nou în munţi.“ Deznădăjduit şi încredinţat că este cel mai nepriceput dintre ciobani, omul a pornit cu mica lui turmă spre stâncărie. După câteva săptămâni, turma a ajuns de două ori mai numeroasă. Mieii erau graşi şi sănătoşi. Omul a vândut mieii pe bani frumoşi, a cumpărat alte oi şi a luat în arendă alte păşuni.

După trei ani de zile, bine îmbrăcat şi arătându-şi bunăstarea, s-a întors la Còrdoba. Califul l-a primit îndată şi i-a spus: „Ai învăţat acum să fii cioban?“ „Da, şi mi se pare de neînţeles“, a răspuns negustorul. „Toate merg de minune, deşi nu simt, îţi mărturisesc, nici o aplecare pentru această îndeletnicire.“

„Prea bine, a zis califul. La vest de noi se află cetatea Sevillei, care mi-e supusă. Îţi dăruiesc această cetate. Du-te tot acum să preiei stăpânirea asupra ei.“

Negustorul-cioban-rege s-a ridicat în picioare şi, uluit, i-a zis califului: „De ce nu m-ai făcut rege atunci când am sosit prima dată la tine? De ce toţi aceşti ani de încercări şi de trudă cu care nu eram obişnuit? Ai vrut să-mi arăţi oare ceva anume?“

„Nu, a răspuns califul zâmbind, nu doream să-ţi arăt nimic. Dar dacă ţi-aş fi încredinţat cetatea Sevillei în ziua în care ai pierdut cele o sută de oi, îţi imaginezi ce prăpăd ai fi făcut în ţinutul încredinţat ţie? Mă întrebi de ce nu ţi-am dat tronul când ai sosit? Nimic mai simplu. Pentru că nu erai încă pregătit pentru asta.“ (Adaptare după o istorioară din vol. „Cercul mincinoşilor“, Jean-Claude Carrière, Ed. Humanitas, 2013)