La vremea potrivită

Un negustor bogat din Bagdad locuia într-o casă minunată. Stăpânea avuţii multe şi avea o familie numeroasă. Corăbiile sale, încărcate cu mărfuri, făceau negustorie în Indii. O parte din bogăţie o moştenise, altă parte se datora strădaniilor sale, iar alta mărinimiei califului de Còrdoba, care-l cunoştea bine pe negustor. Dar dintr-odată afacerile au început să meargă prost pentru omul nostru. Casa şi moşiile i-au fost luate de un uzurpator. Corăbiile s-au scufundat. Familia s-a risipit. Până şi prietenii l-au părăsit. Negustorul a hotărât atunci să meargă în Spania, la vechiul său binefăcător. A trecut printr-un pustiu înspăimântător, unde a avut parte de toate necazurile cu putinţă. Măgarul care-l însoţea a murit. Negustorul a fost prins de doi răufăcători care l-au vândut ca sclav. A scăpat cu greu şi a fost rănit. Obrazul, pârlit de soare, aducea cu o bucată de piele veche. Uneori, trecători care vorbeau o limbă necunoscută îi întindeau ceva de mâncare ori o fâşie de pânză ruptă; ca să-şi potolească setea, bea apa murdară din bălţi.

La trei ani după ce plecase din Bagdad, a ajuns la Còrdoba. Dar n-a fost lăsat să pătrundă în palatele califului. Soldaţii l-au îmbrâncit cu dispreţ. A fost nevoit să trudească o vreme şi să facă muncile cele mai grele şi umilitoare ca să-şi poată cumpăra un veşmânt mai potrivit. A ajuns în cele din urmă în sala de primire a prinţului. Califul l-a recunoscut pe dată, l-a îmbrăţişat şi l-a poftit să se aşeze lângă el. Negustorul i-a istorisit pe scurt toate nenorocirile care se abătuseră asupra sa. După ce l-a ascultat cu atenţie, stăpânul şi-a chemat un dregător şi i-a poruncit: „Să i se dea negustorului o sută de oi, să fie numit ciobanul regelui şi să fie trimis sus în munţi“.

Negustorul i-a mulţumit califului, nu fără mirare însă, pentru că se aştepta la mai mult. Să te trimită cineva să-i paşti oile nu e o cinste prea mare, nu?

Puţin necăjit, negustorul a plecat cu turma de oi în munţi. A fost îndrumat spre o păşune de pe care iarba fusese păscută până la rădăcină. Curând după aceea, o molimă a izbucnit printre oi, care au murit până la ultima. Ciobanul nepriceput s-a întors aşadar înapoi în oraş, dar un nou ordin al prietenului său l-a readus în munţi. De data asta cu cincizeci de oi. Ruşinat şi mâhnit, omul nu a avut şansă nici acum, fiindcă asupra turmei s-au năpustit câinii sălbatici. Oile s-au speriat, au fugit şi au căzut cu toate în prăpastie. Cu inima grea, negustorul-cioban s-a întors la calif şi i-a povestit ce s-a petrecut.

„Să i se dea douăzeci şi cinci de oi, a poruncit califul, şi să meargă din nou în munţi.“ Deznădăjduit şi încredinţat că este cel mai nepriceput dintre ciobani, omul a pornit cu mica lui turmă spre stâncărie. După câteva săptămâni, turma a ajuns de două ori mai numeroasă. Mieii erau graşi şi sănătoşi. Omul a vândut mieii pe bani frumoşi, a cumpărat alte oi şi a luat în arendă alte păşuni.

După trei ani de zile, bine îmbrăcat şi arătându-şi bunăstarea, s-a întors la Còrdoba. Califul l-a primit îndată şi i-a spus: „Ai învăţat acum să fii cioban?“ „Da, şi mi se pare de neînţeles“, a răspuns negustorul. „Toate merg de minune, deşi nu simt, îţi mărturisesc, nici o aplecare pentru această îndeletnicire.“

„Prea bine, a zis califul. La vest de noi se află cetatea Sevillei, care mi-e supusă. Îţi dăruiesc această cetate. Du-te tot acum să preiei stăpânirea asupra ei.“

Negustorul-cioban-rege s-a ridicat în picioare şi, uluit, i-a zis califului: „De ce nu m-ai făcut rege atunci când am sosit prima dată la tine? De ce toţi aceşti ani de încercări şi de trudă cu care nu eram obişnuit? Ai vrut să-mi arăţi oare ceva anume?“

„Nu, a răspuns califul zâmbind, nu doream să-ţi arăt nimic. Dar dacă ţi-aş fi încredinţat cetatea Sevillei în ziua în care ai pierdut cele o sută de oi, îţi imaginezi ce prăpăd ai fi făcut în ţinutul încredinţat ţie? Mă întrebi de ce nu ţi-am dat tronul când ai sosit? Nimic mai simplu. Pentru că nu erai încă pregătit pentru asta.“ (Adaptare după o istorioară din vol. „Cercul mincinoşilor“, Jean-Claude Carrière, Ed. Humanitas, 2013)