Neîncrederea în celălalt

În topul neajunsurilor de care suferă românii, pe primul loc se situează lipsa de încredere. De încredere în cel de lângă noi. Nu e o tară ancestrală, transmisă prin ereditate, ci ea s-a dezvoltat și a culminat în anii comunismului, care a ridicat la rang de virtute delațiunea, denunțarea cu rea intenție a celuilalt, pentru profit personal.

Neîncrederea, în anumite limite, și cu bună credință, ne ferește de numeroase neplăceri. Dar fără încredere, nici o relație socială, profesională, dar mai ales nici o legătură economică sau alianță militară nu pot exista. E adevărat, noi, românii, în istorie, am fost trași pe sfoară de mulți în care ne-am pus încrederea și care ne-au înșelat. Dar asta este o altă poveste. Pilda de astăzi ne vorbește despre încredere.

Un discipol l-a întrebat odată pe Confucius: „Care sunt principalele elemente ale unei bune guvernări?”

Maestrul a răspuns simplu: asigurarea populației cu alimente, o armată bine pregătită și capabilă să facă față oricăror provocări și o populație unită, care să aibă încredere în sine.

„Dacă ar trebui să renunți la unul din cele trei elemente, la care ai renunța, înțeleptule?”

„La arme, la armată. Necesită costuri foarte mari.”

„Bun. Și dacă ar fi nevoie să te mai dispensezi de încă un element, care ar fi acela?”, a insistat discipolul.

„Alimentele. Aș renunța la hrana pentru populație”.

„Bine, dar fără alimente, oamenii ar muri de foame!”, a replicat mirat ucenicul.

„Știu, însă moar­tea a fost din timpuri ime­moriale destinul oricărei ființe umane. În schimb, un popor care nu mai are încre­dere în sine și mai ales în conducătorii lui este cu adevărat pierdut”.

Conducătorii comuniști ai României în mod sigur nu l-au citit pe Confucius. Dar cei care au urmat după 1989?