Viață dublă

Personalitatea omului se ­for­mea­ză, în mod fundamental, înce­pând cu primii ani de viață. Pentru că, așa cum spunea Fericitul Augustin, copilul este tatăl omului matur. Ceea ce aude și, ­mai ales, ceea ce vede la părinții săi îl modelează pe copil și va fi un factor foarte important în felul său de a fi și de a se comporta de-a lungul vieții sale. Asemănarea fiilor cu părinții are, fără îndoială, un aspect genetic, însă conține, de asemenea, o importantă compo­nentă de contagiere.

Un deținut în vârstă de vreo 45 de ani discuta odată cu colegul său de celulă. Îi spunea că, revizuindu-și viața, a putut afla ceea ce el considera a fi începutul greșelilor sale: „Să fi avut vreo nouă ani. Într-o după-amiază, au venit la noi în vizită doi veri de-ai mei, mult mai mici decât mine, împreună cu părinții lor. Mama m-a trimis să mă joc cu ei și să-i însoțesc. Eu nu voiam pentru că trebuia să-mi fac temele zilei următoare la școală. Părinții mei însă au insis­tat. Am petrecut toată după-amiaza jucându-mă cu ei. Seara, am început să plâng pentru că nu aveam temele făcu­te. Mama mi-a spus să-i zic în­vă­țătoarei că m-a durut capul. „Dar nu-i adevărat, i-am răspuns eu. Plus de asta, nu mă va crede.” „Nu-ți face griji, mi-a spus. O rezolvăm noi”. Ziua următoare, tatăl meu mi-a dat un bilet pentru învățătoa­re. Acolo spu­nea: „Fiul meu nu a putut să-și facă temele pen­tru că l-a durut capul foarte tare.” Și semna nota respecti­vă. Din acel moment am înce­­put să trăiesc o viață dublă: au început minciunile și înșelăto­riile mele: mai întâi față de pro­fesori, apoi față de părinții mei și mai târziu față de oricine-mi stătea împo­tri­vă.”

(Preluare din vol. „De vorbă cu Isus”, Agustin Filgue­i­ras Pita, Sapientia, 2014)