Biserica și Școala (II)

Citește și:  Biserica și școala (I)

O eroare profundă bântuie comentariile despre relația dintre religie și școală. „Crede și nu cerceta” - celebra sintagmă, despre care mai toată lumea „știe” că ar fi un precept al religiei creștine - de unde ar reieși că aceasta se opune științei - îi aparţine în realitate lui Tiberius Julius Celsus Polemaeanus (sec. I d. Hr.), senator roman de origine greacă şi militant împotriva creştinismului! Celsus a publicat un pamflet prin care încerca să ridiculizeze modul în care considera el că oamenii simpli erau convertiţi la creştinism. Origen Adamantius (sec. II-III) i-a combătut teoria în lucrarea „Contra Celsus”. De altfel, prin Origen s-au şi păstrat citatele din opera lui Celsus, ale cărui scrieri nu ne-au parvenit.

Religia creştin-ortodoxă nu se opune cercetării ştiinţifice - și, implicit, nici materiilor școlare științifice. Ar fi şi imposibil, azi, în mileniul trei după Hristos, când toate arhiepiscopiile, toate mănăstirile şi multe biserici au site-uri pe internet!

Desigur, Biserica, în calitatea sa de instanţă morală supremă, are de comentat atunci când şti­in­ţa atinge limite care implică grave probleme de etică - avortul, eutanasia, clonarea umană -, dar nu se află în conflict nici cu cuantica, nici cu chimia organică.

De altfel, nenumăraţi mari oameni de ştiinţă au crezut în Dumnezeu şi în adevărul Bibliei: Johannes Kepler, Matthew Maury, Isaac Newton, Louis Pasteur, William Thomson sau… Charles Darwin! Pasteur, de pildă, a spus: „Cu cât studiez mai mult natura, cu atât sunt mai uimit de lucrarea Creatorului!”. Iar Sir Isaac Newton a lăsat scris: „Am convingerea fundamentală că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, scris de oameni insuflaţi de Dumnezeu. Studiez zilnic Biblia”, punctând tranşant: „Ateismul nu are sens. Când mă uit la sistemul solar, văd Pământul aflat la distanţa potrivită de soare pentru a primi cantitatea corespunzătoare de căldură şi lumină. Aşa ceva nu s-a produs din întâmplare!” (peste ani, Albert Einstein avea să spună: „Dumnezeu nu joacă zaruri!”).

Nu numai că Biserica și Școala nu se află în vreun fel de concurență sau adversitate, dar colaborează în mod consistent. Există modele de parteneriat Școală - Biserică, între ale căror obiective figurează dezvoltarea intelectuală şi morală armonioasă, în spiritul învăţăturii creştin-ortodoxe, a copiilor şi elevilor din parohie; o mai bună înțelegere socială şi oferirea de şanse egale pentru accesul la educație; reducerea abandonului şcolar şi integrarea copiilor proveniţi din familiile întoarse din străinătate. Programele includ activităţi practice, specifice dezvoltării spiritului moral-creştin la copii şi elevi; activităţi de sprijin material, moral şi de consiliere pentru copii şi elevi care provin din familii aflate în dificultate; servicii sociale; organizarea de tabere creştine; excursii tematice şi pelerinaje; promovarea imaginii Şcolii prin mijloace specifice Bisericii; asistenţa şi consilierea familiilor elevilor, copiilor şi părinţilor din punct de vedere religios-moral.

Că presa laică și rețelele sociale nu prea vorbesc despre toate acestea - e cu totul altă poveste...