Cu sania prin poveste

După aproape o jumătate de veac, am urcat din nou într-o sanie trasă de cai.

Se vedea, din locul de unde am pornit la drum, fluturând o eșarfă albă la gâtul clopotniței din curtea Mănăstirii Cheia. Era ninsoarea, ce albise un pic mai devreme crestele munților și pădurile și coborâse acum la slujba de duminică.

Doamne, ce grozăvie, să redevii pe neașteptate copil, când credeai că nu ți se mai poate întâmpla asta niciodată! Și-n timp ce sania te poartă pe sub brazii înzăpeziți, să ai totuși grijă și de omul în toată firea din tine, oferindu-i câte o gură de vin fiert din termosul aflat la picioare. Și să împarți vinul din termos cu doi prieteni de nădejde ca Nicolae Croitoru și Firiță Carp. Și vizitiul Toader să vorbească, în tot acest timp, despre Sabrina și Murga, cele două iepe înhămate la sanie, și despre câinele care aleargă în față, crezând, în închipuirea lui de câine, că el trage după el sania. Doar că, din când în când, o lasă să meargă singură, dumnealui repezindu-se la câinii care latră pe la garduri, pentru a le spune să tacă! Potoliți-vă!, pare să le zică. Sunt cu niște domni importanți de la București! Vreți să mă faceți de rușine?

Abia reușesc să-mi stăpânesc râsul, spre deosebire de zurgălăii de la gâtul cailor, care chiar asta fac, râd cât îi ține gura, spărgând în mii de cioburi liniștea de sticlă a pădurii.

Cum adică Sabrina, Toadere?, îl întreabă unul dintre prietenii mei pe vizitiu. Ce nume de cal e ăsta?

Nume de păpușă, răspunde el. Cel de la care am cumpărat-o avea o fetiță. Ea a botezat-o așa.

Liturghia de la biserica mănăstirii e pe sfârșite. Se aude clopotul bătând. Clopoțeii de la gâtul cailor tac pentru o clipă și ascultă. Să se ia, oare, la întrecere cu el? Dar n-au suficient curaj pentru asta, așa că își văd de râsul lor mai departe. Ce repede trece, însă, veșnicia! N-a ținut decât un ceas! S-au terminat, odată cu ea, și călătoria prin poveste, și vinul.

Mă întorc la vârsta mea de mai-nainte, prin ninsoarea ce-a început iarăși să cadă, acoperind și urmele pe care le las în zăpadă, și drumul.