Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Cuviosul Dimitrie cel Nou, rugătorul nostru către Domnul Hristos
Unul dintre cei mai mari rugători ai neamului românesc către Domnul nostru Iisus Hristos este Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, pe care-l sărbătorim cu mare evlavie an de an la 27 octombrie.
Mii de credincioşi vin la sărbătoarea lui pe Colina Bucuriei pentru a mulţumi Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra lor prin rugăciunile Cuviosului, pe care-l cinstesc prin cuvintele imnografului, spunând: „Bucură-te, mângâierea cea grabnică a celor bolnavi! Bucură-te, reazemul cel neclătinat al celor sănătoşi! Bucură-te, scăparea tuturor credincioşilor! Bucură-te, făcătorule de minuni, Dimitrie!”
Noi ne rugăm Domnului Hristos ca pentru rugăciunile Cuviosului Său, Dimitrie, să ne curăţească „mulţimea greşelilor noastre” şi „să dăruiască Bisericii Sale unire, pace adâncă la toată lumea și stingerea dezbinărilor”.
Pentru acestea, în Acatistul său mărturisim: „Cântări și mulțumiri din tot sufletul, aducem prin tine lui Dumnezeu, sfinte părinte, pe care, primindu-le, roagă dimpreună cu toată ceata cuvioșilor pe blândul Iisus să ne dăruiască iertare...”
Prin cântările de laudă înălțate în zilele închinate serbării lui pe Colina Bucuriei îi cerem să se roage „Domnului Dumnezeu, să ne dăruiască nouă iertare de păcate şi mare milă”. Dar în acelaşi timp îi cerem să se roage lui „Hristos Dumnezeu, să lumineze ochii noştri cei sufleteşti, ca să nu ne poticnim în întunericul păcatelor”.
Mai ales în timpurile pe care le trăim este nevoie să avem lumină în suflet pentru a discerne binele de rău şi mai ales pentru a ne păstra credinţa, având în acest sens exemplul Cuviosului Dimitrie, pe care-l rugăm: „din boli, din nevoi, din dureri şi din patimi” să ne scape.
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou este numit în imnografia Mineiului pe luna octombrie „luminător strălucit”, care, ascultând glasul „Evangheliei Domnului”, şi-a închinat viaţa lui Dumnezeu trăind în smerenie, nevoinţă ascetică şi rugăciune pentru dobândirea vieţii veşnice.