Darul sfinţeniei

Atunci când un om se sfinţeşte, el nu o face numai pentru sine sau pentru Dumnezeu, ci din sfinţenia lui se împărtăşesc şi alţii, care caută să intre în legătură cu el, să-l cunoască.

Sfinţii sunt cei în care iubirea lui Dumnezeu a biruit egoismul propriu. Ei îmbrăţişează lumea întreagă cu iubirea lor, sau mai degrabă Dumnezeu cuprinde în braţele Lui, care sunt sfinţii, lumea şi o reînnoieşte.

Şi dacă Apostolul Andrei a revenit acum în România pentru a binecuvânta credincioşii care au primit prin strămoşii lor învăţătura cea sfântă a Evangheliei chiar prin gura fratelui Sfântului Petru, Cuviosul Dimitrie ne învaţă prin viaţa sa modestia, dragostea curată pentru Dumnezeu, discreţia.

Sfinţirea omului îl face pe acesta dumnezeu după har, după cum spun Părinţii Bisericii, şi el atrage la sine pe toţi cei care doresc să se împărtăşească de darurile dumnezeieşti. Sfântul Dimitrie cel Nou a trăit ca un simplu păstor, neştiut de semenii săi ca sfânt. Starea de desăvârşire a sufletului său nu a dobândit-o prin învăţătură, ci prin curăţirea sa interioară de tot ceea ce aparţinea omului vechi. Curăţiei inimii prin credinţă, câştigată în liniştea din partea oamenilor, smeritei cugetări le-a urmat mila lui Dumnezeu care s-a revărsat în sufletul păstorului din Basarabi.

Sărbătoarea Cuviosului Dimitrie este o nouă chemare a credincioşilor la împărtăşirea de harul dumnezeiesc şi la urmarea virtuţilor pe care sfântul le-a cultivat în viaţa sa. Racla moaştelor sale este semnul că Dumnezeu l-a proslăvit, iar pelerinajul la ea, an de an, aduce în sufletele închinătorilor tămăduire şi bucurie duhovnicească. Creştini din toate colţurile ţării au venit aceste zile în cetatea lui Bucur să se roage sfinţilor care străjuiesc astăzi Catedrala patriarhală şi nimeni dintre cei care îşi pleacă fruntea la moaştele lor nu va pleca fără răspuns din partea lor. Pentru că ceea ce ei au dobândit de la Împăratul Hristos, mântuirea, o dăruiesc tuturor.