De ce deranjează „Gay Fest“

▲ Pe român nu-l interesează ce face vecinul lui în casa proprie, în patul lui, sau cu cine se plimbă în parc. Românul nu are exces de spirit civic, nu este un tip implicat în social ▲

Zilele acestea este în plină desfăşurare pomposul „Gay Fest“. Nu trebuie să fii un geniu ca să poţi prevedea ce se va petrece. În fiecare an e cam la fel. Vreo două sute de oameni îmbrăcaţi ţipător, machiaţi, surescitaţi şi cu atitudine teribilist-demonstrativă vor merge prin centrul Bucureştiului, câţiva puşti vor zvârli nişte ouă de la balcon, unii mai nervoşi vor arunca şi cu câteva pungi cu apă, homosexualii vor transmite poporului pupicuri prin camerele de luat vederi, rujându-le, spre disperarea cameramanilor, se vor victimiza, va urma o contramanifestaţie, totul se va încheia cu talk-show-uri pe tema drepturilor pe care cică nu le au homosexualii în România. Vor fi vehiculate aceleaşi şabloane, aceleaşi sofisme pe care le auzim în fiecare an: că poporul român e creştin, dar nu e tolerant - fără să se spună clar ce înţeleg homosexualii prin toleranţă. Câteva televiziuni vor profita de tensiunea produsă de subiect pentru a-şi mai creşte audienţa.

Toată problema asta cu homosexualitatea în România mi se pare o gogoaşă umflată, un fetiş de cauciuc în care suflă oricine vrea să fie cunoscut prin scandal. Dacă e să vorbim de toleranţă, să avem pardon, dar cred că nu se poate găsi o mai mare dovadă a existenţei ei decât că nimeni nu se ia de homosexuali înainte de „Gay Fest“ şi nici după, nu sunt căutaţi, vânaţi, oprimaţi, daţi afară din servicii şi din unităţile de învăţământ. Întrebaţi un eşantion reprezentativ de români ce îi deranjează la homosexuali şi veţi afla un răspuns de un bun simţ năucitor: ostentaţia. Care poate juca rol de publicitate în măsură să-i afecteze copiii. Asta e în mintea fiecăruia.

Pe român nu-l interesează ce face vecinul lui în casa proprie, în patul lui, sau cu cine se plimbă în parc. Românul nu are exces de spirit civic, nu este un tip implicat în social.

Ne-au trebuit zeci de ani de comunism, foamete, frig şi batjocură pe toate planurile ca să ni se încingă mămăliga şi să explodeze. Şi atunci tot cu ajutor din alte părţi, zic unii. Pe român îl deranjează agresiunea ostentaţiei, lipsa de respect pentru valorile în care crede şi în care au crezut bunicii şi străbunicii lui. Nu ce face fiecare în intimitate şi nici chiar în public, dacă e făcut firesc. Garantez că nimeni nu va agresa două fete dacă se plimbă pe bulevard de mână. Dar dacă se vor urca pe o maşină şi vor începe să se sărute, să sufle în fluiere, să agite pampoane colorate, probabil că da.

Dacă este să punem problemele numai din punct de vedere legal, ajungem la disoluţia societăţii, fiindcă relaţiile interumane înseamnă mult mai mult decât respectarea strictă a unor legi. Este ilegal să parchezi maşina în faţa casei unde este un mort pe masă şi să asculţi muzică şi să râzi? Fără îndoială, nu. E doar lipsit de bun simţ, ofensator, inuman.

Este ilegal să te duci la mire, atunci când iese de la Starea Civilă cu soţia la braţ, şi să-i spui: „Stimate domn, opinia mea, a cărei libertate e garantată de Constituţie, este că soţia dumitale e cam urâţică şi cu o privire vegetală“?

Nu cred că este ilegal nici asta. E mojicesc şi, fără îndoială, periculos. Îi poţi acuza pe nuntaşii care ţi-ar aplica o corecţie fizică? Poţi să arunci în cârca provocatului responsabilitatea provocatorului?

Este ilegal să te uiţi insistent în ochii unei femei în metrou până se simte prost şi îşi schimbă locul sau coboară? Nu.

Atunci de ce să nu facem toate astea dacă nu încălcăm legi?

Aşa şi cu „Gay Fest“-ul lor. Dacă ştii care este opinia majoritară, dacă observi că nimeni nu se ia de tine pe stradă, deşi se vede clar că eşti un băiat mai vesel decât majoritatea, dacă nu intră nimeni peste tine în casă şi nu îţi dictează cu cine să mergi la teatru, de ce ţii să provoci? De ce eşti ostentativ, lipsit de respect pentru sentimentele celorlalţi şi neelegant?

Dacă ar fi vreun caz în care o persoană de orientare homosexuală ar aduce dovezi că a fost dată afară din serviciu pentru această orientare atunci da, se poate discuta pe această temă şi pe respectivul caz şi lua măsurile necesare. Dar aşa, reîncălzirea periodică a subiectului gay e o zgâire tâmpă la drobul de sare. Care dacă nu a căzut până acum nu va cădea niciodată. Sau poate totul nu e decât o imensă afacere. O sumedenie de ong-uri trăiesc din discuţiile pe tema homosexualităţii, unii au baruri unde se întâlnesc oameni cu acest „dar“, alţii organizează spectacole pentru petrecerile minorităţilor sexuale. Deci problema care nu există trebuie inventată şi ţinută vie.

Din perspectiva discriminării, iertaţi-mă, dar se poate vorbi de aşa ceva când unul dintre reprezentanţii cei mai de seamă ai comunităţii gay este mai prezent pe micile ecrane decât mulţi oameni de cultură?

Eu văd destul de des homosexuali la televizor, dar poeţi foarte rar. Aproape niciodată. Dar nu organizez un marş al poeţilor discriminaţi prin ignorare. Nu m-a chemat nimeni, nicăieri, după ce mi-am lansat prima carte. Şi nici pe confraţii mei, colegi de debut, şi nici pe cei foarte cunoscuţi nu îi invită nimeni. Cred că trebuie să ne punem funde colorate în cap, fuste, dacă suntem bărbaţi, să ne scoatem sutienele, dacă suntem fete, şi să facem un marş cu tărăboi şi pancarte cu versuri. Dacă luăm vreo două ouă în freză de la cei care au lucrat de noapte avem şi deschidere media importantă. Ne victimizăm, facem ong-uri - „Salvaţi poeţii de inculţi!“ - şi gata. Mulţumim comunităţii gay pentru că ne învăţă cum se face. Să bem în cinstea lor. Până la ultima picătură!