Dimensiunea ascetică a Botezului

Până la Odovania Bobotezei, 14 ianuarie, ne aflăm în perioada plină de harul Botezului Domnului și suntem în sfera de influență a acestui eveniment petrecut în viața Mântuitorului. Botezătorul Ioan este personajul care iese în evidență, el având o misiune enigmatică: pregătirea căii Unsului lui Dumnezeu. Ioan practica un botez al pocăinței la Iordan care prin anumite elemente prefigura Botezul creștin. Acest botez era o convertire sau o chemare la pocăință, la o transformare în bine a vieții omului pentru a primi următoarea etapă, decisivă, a transformării lui spirituale care este unirea mistică cu Hristos prin Botezul creștin cu Duh Sfânt și cu foc, după cum însuși Ioan profețește (cf. Matei 3, 11).

Botezul pregătitor al lui Ioan se deosebea de spălările ritualice care existau în Vechiul Testament. Prin aceste abluțiuni o anumită persoană putea redobândi curățenia ritualică după un act (atingerea de morți, de animale necurate etc.) care o făcea impură pentru cultul iudaic. Botezul lui Ioan nu era o abluțiune sau o spălare ritualică. Era unic și era un act de convertire la pocăință, de asumarea unei anumite căi. Botezătorul însuși oferă principiile acestei noi vieți la care sunt chemați prin convertirea la pocăință: „Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţă; Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are bucate să facă asemenea; Nu faceţi nimic mai mult peste ce vă este rânduit; Să nu asupriţi pe nimeni, nici să învinuiţi pe nedrept, şi să fiţi mulţumiţi cu solda voastră” (cf. Luca 3, vv. 8, 11, 13, 14).

Vedem astfel că, încă de la Înaintemergătorul Ioan, botezul presupunea și un alt mod de viețuire asumat de cel care era înnoit sau altoit la o nouă realitate mântuitoare. Privind și la darurile Botezului nostru din Biserică, trebuie să avem în vedere că oricât de mari și copleșitoare au fost acestea la momentul când ne-am „îmbrăcat cu Hristos”, suntem oricând supuși tentației de a pierde aceste daruri prin păcate și o viață înstrăinată de Dumnezeu. Această perspectivă mult mai realistă, care ia în calcul inconsistența și coruperea naturii umane, se regăsește exprimată mai viu în experiența duhovnicească a Părinților depozitată în Filocalie. Sfântul Simeon Noul Teolog spune: „Botezul nu ia de la noi libertatea voinţei şi puterea de a ne hotărî prin noi înşine, ci abia el ne dăruieşte libertatea, ca să nu mai fim stăpâniţi silnic şi fără să vrem de diavolul. De aceea, după Botez, atârnă de noi, fie să stăruim de bună voie în poruncile lui Hristos, Stăpânul nostru, în Care ne-am botezat, şi să umblăm pe calea celor poruncite de El, fie să ne abatem de la această cale dreaptă, întorcându-ne prin faptele rele la potrivnicul şi vrăjmaşul nostru, diavolul”. Vedem astfel că există pe lângă expresia măreției faptelor dumnezeiești și o abordare mai pragmatică la Părinți care ne îndeamnă să avem în vedere că Botezul presupune și un program de viață, o dimensiune practică prin care ne ținem curată haina albă a Botezului, sau o reîmprospătăm prin pocăință. Această lucrare se naște dintr-un singur punct de iradiere din sufletul omului de care fiecare trebuie să fie conștient: idealul de a depăşi hotarele pământeşti ale vieții umane.