Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, anticipând învierea noastră, face legătura între imanent şi transcendent, între cele de aici şi cele de dincolo, între locul în care suntem şi cel în care suntem
05 Mai, 2024
Duhul Sfânt este Viaţa lumii
Psalmul 103, psalmul Vecerniei de fiecare zi, ne poartă gândul către multe nuanţe ale vieţii noastre. Ne oprim numai la versetul 31 pentru a recunoaşte o realitate constantă a vieţii de care ne dezicem voit sau nu. Este vorba despre adevărul că Duhul Sfânt este Viaţa şi subzistenţa reală a întregii existenţe: „Trimite-vei Duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului“. Sfântul Efrem Sirul dezvoltă aceasta zicând că „Adevărata hrană a omului este harul. Bogăţia bunătăţii Sale este asemenea izvorului de apă ce curge necontenit şi adapă pe toţi cei care însetează. Din belşugul harului, Dumnezeu hrăneşte puterile cereşti şi tot El dă hrană în toată suflarea pământului“ (Psaltirea, Chişinău, 2008, p. 153). Detaliind puţin, putem spune că alimentele consumate zilnic de om sau hrana vieţuitoarelor de pe pământ sunt tot har plasticizat şi diversificat după trebuinţele fiecăruia oferite de Creator spre susţinerea vieţii biologice. Prin urmare, numai harul Duhului Sfânt este Viaţă: pentru trupul însufleţit al vieţuitoarelor, pentru trupul cu suflet viu al oamenilor şi pentru toată existenţa creată văzută şi nevăzută. Nimic nu există în afara harului, nimic nu creşte, nimic nu rodeşte şi mai ales nimic nu se desăvârşeşte.
Când zicem despre Duhul Sfânt că este Viaţă şi Dătătorul de Viaţă, nu mărturisim altceva decât adevărul că tot ceea ce este creat în cer şi pe pământ îşi are ultimul suport al existenţei în Duhul Sfânt. El este viaţa tuturor celor create, pentru că este Duhul, Persoană Care purcede de la Tatăl, Cel ce se odihneşte în Fiul. Duhul nu este un anume gen de viaţă, eventual o viaţă spirituală aparte, valabilă doar pentru oamenii credincioşi. Nu, El este Viaţa Însăşi a tuturor celor ce există şi sunt aduse la existenţă, a celor minerale, a celor vegetale, a fiinţelor necuvântătoare şi a celor cugetătoare. Aceştia din urmă cred sau nu în această realitate. Diferenţa între unii şi alţii constă în aceea că acei ce cred recunosc aceasta şi simt că adevărul vieţii lor nu rezidă în ei înşişi, ci în Duhul Sfânt.
Pentru cei care cred, în afara Duhului Sfânt nu există viaţă. Este o singură viaţă şi aceasta este numai prin şi de la Duhul Sfânt. Mai multe calităţi ale vieţii şi toate variaţiile ei sunt exprimate datorită diversităţii creaţiei, dar în esenţa ei Viaţa este una singură. În zadar se amăgesc unii că pot avea propria viaţă de care pot dispune cum vor şi în consecinţă se cred stăpâni peste ea. Toţi aceştia uită că nici nu şi-au dat propria viaţă, nici nu o pot păstra la nesfârşit, după cum nici nu o pot anula în vreun fel. Altul este Cel care le-a dat-o şi Acelaşi o ia când binevoieşte, dincolo de voinţa şi libertatea omului, pentru că doar El o poate păstra la nesfârşit. Eventual, omul poate colabora la conştientizarea şi îmbogăţirea ei sau, dimpotrivă, şi-o poate risipi de unul singur.
