Duminica, ziua de naştere a întregii omeniri

Uită-mi-te însă cât de felurite şi de potrivite dovezi aduce Domnul pentru desfiinţarea sâmbetei. Când a făcut tină şi a vindecat orbul din naştere într-o sâmbătă, nici nu-şi îndreptăţeşte fapta Sa (Ioan 9, 1-41), deşi L-au învinuit fariseii şi atunci; era însă de ajuns chipul în care a creat ochii orbului, ca să arate că El este Stăpânul legii. Când a vindecat pe slăbănogul de la Vitezda, când slăbănogul şi-a luat patul (Ioan 5, 1-18) şi când fariseii L-au învinuit, Domnul Îşi justifică fapta şi ca om şi ca Dumnezeu - ca om când spune: „Dacă omul primeşte tăiere împrejur sâmbăta, ca să nu se strice legea - şi n-a spus ca să se foloseacă omul -, pe Mine vă mâniaţi că am făcut sâmbăta pe un om întreg şi sănătos (Ioan 5, 17). Când fariseii i-au învinuit pe ucenici că nu păzesc sâmbăta, le-a spus: „N-aţi citit ce a făcut David când a flămânzit, el şi cei împreună cu el? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu şi a mâncat din pâinile puneii înainte?“ (Matei 12, 3-4), şi le-a adus ca martori pe preoţi (Matei 12, 4). Şi acum iarăşi îi întreabă: „Este îngăduit sâmbăta a face bine sau a face rău?“ (Marcu 3, 4); şi „Care dintre voi, de-ar avea o oaie…?“ (Matei 12, 11).

În ziua aceasta, a duminicii, orice muncă încetează; sufletul e mai lipsit de griji din pricina tihnei; iar ceea ce este mai mare decât toate e că ziua aceasta ne bucurăm de mii de bunătăţi. În ziua aceasta a fost surpată moartea, a fost stins blestemul, păcatul a pierit, porţile iadului s-au sfărâmat, diavolul s-a legat, războiul de veacuri a încetat şi împăcarea lui Dumnezeu cu oamenii s-a săvârşit, neantul nostru s-a întors la nobleţea de mai înainte, dar, mai bine spus, la o nobleţe şi mai mare. Soarele a văzut priveliştea cea minunată şi nemaivăzută, a văzut pe om ajuns nemuritor.

Adu-ţi aminte, omule, de cât de multe şi de mari bunătăţi ai avut parte în ziua aceasta! De câte rele ai scăpat! Ce erai mai înainte şi ce-ai ajuns pe urmă! Dacă oamenii îşi serbează cu mult fast zilele lor de naştere, iar mulţi robi în zilele în care au fost eliberaţi dau ospeţe, iar cei liberi fac şi daruri, şi cu toţii cinstesc mult ziua, apoi cu mult mai mult trebuie să cinstim noi ziua aceasta, pe care n-ai greşi de-ai numi-o zi de naştere a întregii omeniri! Eram pierduţi şi-am fost găsiţi, eram morţi şi-am înviat, eram vrăjmaşi şi ne-am împăcat. De aceea se şi cuvine să o cinstim cu duhovnicească cinste, nu cu ospeţe, nu cu vin, nu cu beţii şi dansuri, ci făcând să fie îndestulaţi şi fraţii noştri mai săraci. Nu spun acestea ca să mă lăudaţi, ci ca să mă şi urmaţi! (Texte selectate din Omiliile şi Predicile Sfântului Ioan Gură de Aur)