Erminii la icoana Înălţării Domnului

A venit vremea ca Iisus să Se înalţe la tronul Tatălui Său, ca un Împărat Ceresc ce şi-a împlinit lucrarea pe pământ. Locul ales n-a fost muntele unde cunoscuse batjocura şi ura, ci Muntele Măslinilor, unde împreună cu ucenicii, îngerii şi Maica Domnului s-au adunat la 40 de zile după Înviere - zile de răgaz şi pregătire pentru paşii ce vor urma spre aducerea Cuvântului de-a lungul şi de-a latul tuturor hotarelor lumii. Icoana acestei zile este de fapt o dublă compoziţie. Registrul superior, parcă deja în afara celor pământeşti, îl prezintă pe Împăratul Slavei într-o mandorlă alcătuită din cercuri concentrice, într-o explozie de raze în sfera solară cuprinzând toată lumina Universului ca o chemare, ca un ochi deschis veşnic spre marile promisiuni divine.

Binecuvântând, cu mâinile ridicate, Iisus Se înalţă prin propria putere dumnezeiască, iar atitudinea îngerilor care-L înconjoară e în primul rând simbolică, amplificând slava şi măreţia prezenţei Împăratului Ceresc.

În poziţie centrală, imediat sub Hristos, Maica Domnului, cu braţele ridicate, este o puternică prezenţă ce asigură echilibrul şi proporţiile întregii compoziţii, decupându-se sobră pe fondul strălucitor al veşmintelor Arhanghelilor Mihail şi Gavriil.

Alături de cei 11 ucenici aflaţi în extaz, mirare şi rugă, prezenţa în prim-plan a Apostolului Pavel, care atunci nu se afla printre ei, simbolizează însăşi Biserica şi implicit Biserica dintotdeauna, cu toată diversitatea şi multitudinea afirmărilor sale, ca un îndemn către toţi credincioşii să li se alăture spre înălţarea lor şi a noastră către Hristos.

Nenumărate sunt reprezentările icoanei Înălţării Domnului în istoria creştinismului. Mă voi opri la arcul de lumină al cerului ce-şi conturează nimbul miraculos în curcubeul maestrului Grigore Popescu Muscel. Aici personajele de pe Muntele Măslinilor, profilul şi anatomia lor sugerează înălţarea prin dinamismul atitudinilor, un fel de plutire celestă într-o gestică transfigurată ce se integrează într-o mişcare ascendentă a întregului ansamblu. Aici totul se înalţă continuu deasupra lumii, fără a părăsi peisajul auster, aici Înălţarea ridică pe aripile ei nu numai pe Iisus Cel întrupat, ci efortul întregii omeniri de a se desprinde de materie şi a urma calea pregătită de Dumnezeu de la întemeierea lumii. Dorinţa pictorului Grigore Popescu de a înfăţişa clipa despărţirii lui Iisus într-o lumină mai strălucitoare decât toate culorile ştiute devine o rugă fără sfârşit spre lumina slavei Celui chemat să judece drept pe calea adevărului şi a vieţii.

Iisus Se înalţă spre cer atras de o forţă uriaşă, nepământeană, purtând veşmântul slavei, iar în jurul capului Său, unde în Vinerea pătimirilor purtase o cunună de spini, străluceşte o aureolă mai luminoasă decât razele soarelui, o lumină neînchipuită, ca şi privirea Sa: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi binecuvântarea“ (Apoc. 5, 12).

Icoana Înălţării Domnului este o icoană profetică în care cele două părţi care o compun, cea cerească şi cea pământeană, se înfăţişează ca o promisiune a celei de-a doua veniri a Mântuitorului înconjurat de lumini purtătoare de lumină, cum adesea este scris pe manuscrisele purtate de îngeri: „Bărbaţi galileeni, ce staţi de vă miraţi uitându-vă la cer?“ „... Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, aşa va veni precum L-aţi văzut, mergând spre cer.“ „El va veni pe nori şi orice ochi îl va vedea“ (Apoc. 1. 17).

În sprijinul celor spuse, amintim în anul său comemorativ cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Acum când voim să vedem nobleţea noastră, ne uităm în sus, la cer, chiar la tronul cel împărătesc, căci acolo şade pârga noastră! Aşa va veni Fiul lui Dumnezeu din cer, ca să ne judece, că Stăpânul nostru de obşte va veni şi nu va zăbovi. Va veni urmat de oştiri, de cete de îngeri, de mulţimi de arhangheli, de coruri ale drepţilor, de proroci şi de apostoli şi în mijlocul acelor oştiri netrupeşti se va vedea Împăratul într-o slavă nespusă şi negrăită“.