„Eu sunt ușa”

La fiecare praznic închinat unui sfânt ierarh din istoria Bisericii, la Sfânta Liturghie se citește fragmentul evanghelic de la Sfântul Ioan, capitolul 10. Este vorba despre acea pericopă unde Hristos Însuși spune despre Sine că ­este ușa oilor și păstorul cel bun. Mărturisesc că mereu am avut dificultăți în deslușirea sensului acestor cuvinte. Cum poate Hristos Mântuitorul să fie în același timp ușa prin care oile cele cuvântătoare, cre­dincioșii Bisericii Sale, să intre în Împărăție și, pe de altă parte, El să fie și păstorul care conduce turma spre mântuire, la Tatăl? Și totuși așa este. Hristos nu a greșit spunând acele vorbe. Răspunsul nedumeririi mele l-am aflat atunci când am citit o pildă despre cineva care a vizitat un cioban și turma lui din Siria, țară vecină cu Israelul, ambele situate în Orientul Mijlociu.

Pe când călătorea prin Siria, un om a ajuns într-o seară la un țarc în care ciobanii își adăposteau turmele peste noapte. Țarcul era format dintr-o împrejmuire cu o singură deschidere, prin care treceau oile. Totuși, nu se vedea nicăieri vreo ușă sau poartă. Călătorul l-a întrebat pe un păstor dacă se aflau în împrejurimi animale sălbatice de care să se teamă. Acesta i-a răspuns că trebuia să se apere mereu de ele. „Dar țarcul acesta nu le apără prea puțin?”, gândi călătorul cu voce tare. „Nu”, a fost răspunsul scurt al oierului. „Dar nu există nici o ușă sau poartă care să se închidă în fața unor atacatori periculoși!”, a mai adăugat străinul.

„Fii pe pace, răspunse păstorul. Eu sunt ușa.” „Ce vrei să spui cu asta?”, îngână încurcat călătorul. „Vreau să spun că atunci când oile mele intră aici pentru a înnopta, eu mă culc în fața singurei deschizături a țarcului. Nici o mioară nu poate trece peste trupul meu pentru că mă cunosc. La fel, nici un lup nu ar putea intra în țarc fără să dea mai întâi de mine. Eu sunt pentru turma mea și ușă și păstor. Ești mulțumit de răspuns?” (Augustin Păunoiu, adaptare după o pildă din volumul „Vitamine duhov­nicești”, Anthony M. Coniaris, vol. 2, Editura Sophia, 2010)