De mic copil, poveștile îmi desenau lumea, iar frumuseţea lor părea să curgă din gura celor mai în vârstă ca un izvor fără sfârșit. Basmele, sărbătorile, legendele erau ca niște fire de aur pe care doar Dumnezeu știe de unde și cum le țeseau. Le ascultam fascinat și, cu trecerea anilor, am început să le notez într-un caiet simplu, al cărui cotor păstrează acum povara celor 60 de ani trecuți peste el. În filele lui s-au adunat amintiri, poezii și mărunțișuri aparent irelevante, dar care pentru mine poartă sufletul copilăriei.
Eveniment caritabil pentru deminarea Văii Mănăstirilor de la Iordan
Departamentul pentru copii şi tineret „Ateneul Sfântului Pantelimon”, al Parohiei „Sfântul Pantelimon”, Protoieria Sector 2 Capitală, a organizat joi, 22 septembrie, un eveniment cultural-religios, intitulat „Sfântul Ierarh Antim, prietenul Şcolii mele”. Scopul acestui eveniment a fost de a susţine campania Patriarhiei Române de înlăturare a minelor din zona Văii Mănăstirilor de la Iordan şi de refacere a schitului românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Iordan, informează Biroul de presă al departamentului mai sus menționat. „În realizarea demersului nostru de susţinere a proiectului de deminare a zonei de la Iordan, tânărul actor Costel Bojoc i-a ajutat pe copii să-şi valorifice activitatea de voluntariat desfăşurată în cadrul Departamentului pentru copii şi tineret, iar sprijinul concret al acestei iniţiative, întreprinsă prin intermediul festivalului de teatru religios «Sfântul Ierarh Antim, prietenul Şcolii mele», urmează să fie oferit părintelui arhim. Teofil Anăstăsoaie de către pr. dr. Gheorghe Dogaru, în cadrul unui pelerinaj la Locurile Sfinte ce va fi organizat la începutul lunii octombrie 2016”, au precizat organizatorii. La eveniment au mai participat Julieta Mihăilescu, directorul Şcolii Gimnaziale „Maica Domnului” din Capitală, pr. dr. Gheorghe Dogaru, inspector de religie în cadrul ISMB, şi pr. dr. Bogdan Teleanu, coordonatorul Departamentului pentru copii şi tineret „Ateneul Sfântului Pantelimon”.
Pentru susţinerea acţiunii de deminare a câmpului Văii Mănăstirilor de la Iordan, Patriarhia Română a deschis prin Administrația Patriarhală la Banca Comercială Română câteva conturi speciale în USD (RO11RNCB0082004 895030030 USD), RON (RO65 RNCB0082004895030028 RON) și EUR (RO38RNCB0082004 895030029 EUR). Toate detaliile suplimentare pot fi oferite de Reprezentanța Patriarhiei Române în Țara Sfântă (e-mail reprezentant_jerusalem@patriarhia.ro).



.jpg)