Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Încercare şi alegere

Încercare şi alegere

Data: 12 Ianuarie 2016

Îm drumul său spre mântuire, creştinul întâmpină necazuri şi mâhniri. Răul se naşte într-adevăr din păcatul devenit patimă, dar dincolo de ivirea lui din exacerbarea necesităţilor omeneşti, el este şi îngăduit de Dumnezeu, pentru că drumul spre mântuire, dacă nu are nici un obstacol, nu duce nicăieri. Şi precum roadele pământului nu se coc într-un ceas, ci după vreme, şi ploi, şi îngrijire, aşa şi roadele oamenilor se fac minunate prin nevoinţă, prin luare aminte, prin stăruinţă de vreme îndelungată, prin înfrânare şi prin răbdare, ne spune Sfântul Antonie cel Mare.

Dar uneori se mai pierde din vedere finalitatea încercărilor şi concentraţi pe neajunsul ivit ne asemănăm cu omul din Sfânta Evanghelie ilustrat prin sămânţa cea năpădită de spini. Credem până la o vreme, iar apoi nu avem nici o sfială în a ne revolta, socotindu-ne nedreptăţiţi. Ba mulţi sunt atât de înverşunaţi încât atacă chiar actul creării lumii de către Preasfânta Treime.

Dacă avea să alunece la atâta mizerie omul făcut, n-ar fi fost mult mai bine şi mai potrivit lui dacă nu s-ar fi născut? Însă această judecată este denunţată ferm de Sfântul Chiril al Alexandriei. Iată argumentul lui: `Oare celor ce primesc odată cu existenţa şi existenţa bună le-ar fi mai bine să nu vină la fiinţă şi să nu se împărtăşească de bunătatea Făcătorului?”

Într-adevăr, fiecare om are aceeaşi şansă de a se împărtăşi de bunătatea Creatorului. Alegerea noastră este cea care ne defineşte şi ne hotărăşte starea de-a dreapta sau de-a stânga. De aceea se zice că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi. Noi în loc să alegem îndrăzneala Mântuitorului, cu care El a biruit lumea, noi am optat pentru îndrăzneala nesăbuită şi neruşinată. Cert e ca atâta vreme cât vom continua să reacţionăm precum Adam atunci când Domnul ne mustră prin glasul conştiinţei şi vom da vina pe El pentru neputinţele noastre, nici noi nu ne vom bucura de Grădina Edenului. Să nu fie! (Adaptare de Paul Negoiţă după un text al Sfântului Chiril al Alexandriei din `Glafire”, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1992)