„Întâi este datoria şi apoi este bucuria“

"Se întreabă oamenii de multe ori: să fie în întristare sau să fie în bucurie? Păi, când este cazul de întristare, să fie în întristare, când este cazul de bucurie, să fie în bucurie, dar, în orice caz, zice Sfântul Apostol Pavel, în Epistola I către Tesaloniceni, să nu ne întristăm ca cei care nu au nădejde (I Tes. 4,13). Noi oricum avem o nădejde, şi nădejde în mila lui Dumnezeu, în intervenţia lui Dumnezeu. Este o nădejde care ne scoate din întristare şi ne duce către bucurie.

Numai că trebuie să avem şi nişte condiţii ale bucuriei, că nu merge aşa, că oricum trebuie să fii în bucurie. Nu se poate! Dacă împlineşti condiţiile bucuriei, atunci eşti în bucurie. Eu spun de multe ori şi îmi place să spun şi aş vrea să se ştie lucrul acesta, că întâi este datoria şi apoi este bucuria. Adică ai bucurie atunci când îţi împlineşti datoria. Dacă nu îţi împlineşti datoria, nu ai cum să ai bucurie, oricât ai şti despre bucurie, că este bine să te bucuri: "Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură" (Rom. 12, 15), "Bucuraţi-vă pururi în Domnul şi iarăşi zic, bucuraţi-vă" (Filip. 4,4), "Totdeauna să vă bucuraţi" (I Tes. 5,16).

Apoi, viaţa noastră trebuie să fie în aşa fel încât să avem prilejuri de bucurie şi să ne bucurăm unii de alţii. Acesta este mare lucru, să te poţi bucura de omul de lângă tine. Să fii bucuros că ţi-a rânduit Dumnezeu să te întâlneşti cu omul acela care îţi prilejuieşte bucurie. Aceasta înseamnă că trebuie să eviţi toate situaţiile acelea care aduc nemulţumire, care aduc întristare, care aduc jignire, care sunt împiedicătoare, cumva în calea bucuriei.

Noi aşteptăm binele de multe ori de la alţii. Ar trebui să-l aşteptăm în primul rând de la noi. Să fim ca femeile mironosiţe, să fim ca femeia aceea care I-a adus cinstire Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Să-L auzim pe Domnul Hristos spunându-ne: "Nu faceţi supărare!", să nu ne facem supărare unii altora. Să fim lucrători de bucurie, cum scrie Sfântul Apostol Pavel în Epistola a II-a către Corinteni: "Noi suntem lucrători ai bucuriei voastre". Cei de lângă noi să vadă că se pot sprijini pe iubirea noastră, pe cinstea noastră. Să se vadă că suntem oameni care înmulţim bucuria, care răspândim bucuria, care facem ca cei din jurul nostru să se simtă îndemnaţi spre mai bine, spre mai multă bucurie. Să nu aşteptăm niciodată să vină cineva să facă binele pe care ar trebui să-l facem noi. Ci binele pe care trebuie să-l facem noi, noi trebuie să-l facem. Şi dacă facem noi binele din partea noastră, poate că îi îndemnăm şi pe alţii la bine, nu prin cuvânt, ci prin faptele noastre."

(Părintele Teofil Părăian, Bucuriile Credinţei)