Jertfirea lui Isaac, chip desăvârșit al credinței lui Avraam

Credința Dreptului Avraam a fost cel mai greu încercată atunci când i s-a poruncit de Dumnezeu să jertfească pe fiul său, Isaac. Acest gest, neînțeles mai ales de cei nefamiliarizați cu tot ceea ce înseamnă lucrarea lui Dumnezeu și paradoxurile care o însoțesc adesea, a consfințit și a mărturisit mai bine decât toate celelalte fapte bune ale Dreptului Avraam puterea credinței sale și neclintirea sa sufletească.

Nașterea lui Isaac a fost însoțită de două minuni extraordinare. Prima dintre acestea a constat în descoperirea pe care Dumnezeu Însuși i-a făcut-o Dreptului Avraam: „După acestea, fost-a cuvântul Domnului către Avram, noaptea, în vis, şi a zis: «Nu te teme, Avraame, că Eu sunt scutul tău şi răsplata ta va fi foarte mare!». Iar Avraam a răspuns: «Stăpâne Doamne, ce ai să-mi dai? Că iată eu am să mor fără copii şi cârmuitor în casa mea este Eliezer din Damasc». Apoi Avraam a adăugat: «De vreme ce nu mi-ai dat fii, iată sluga mea va fi moştenitor după mine!». Şi îndată s-a făcut cuvântul Domnului către el şi a zis: «Nu te va moşteni acela, ci cel ce va răsări din coapsele tale, acela te va moşteni!». Apoi, l-a scos afară şi i-a zis: «Priveşte la cer şi numără stelele, de le poţi număra!». Şi a adăugat: «Atât de mulţi vor fi urmaşii tăi!». Şi a crezut Avraam pe Domnul şi i s-a socotit aceasta ca dreptate” (Facerea 15, 1-6). Așadar, nașterea lui Isaac reprezenta, practic, întemeierea poporului Israel, începutul existenței binecuvântate a nea­mului ales de Dumnezeu pentru încheierea Legământului Legii Vechi cu el. Un alt eveniment minunat care a vestit nașterea lui Isaac a fost teofania de la Stejarul din Mamvri, unde Sfânta Treime S-a descoperit Dreptului Avraam și i-a făgăduit că i se va naște un fiu peste un an. De aceea, porunca divină primită de Dreptul Avraam de a merge pe muntele din pământul Moria și a-l jertfi pe Isaac, atunci când acesta era deja adolescent, este cu atât mai surprinzătoare și paradoxală, însă cu un înțeles și un simbolism cu totul deosebit asupra căruia ne vom concentra în cele ce urmează.

Porunca jertfirii lui Isaac

În momentul în care Dumnezeu îi poruncește Dreptului Avraam să împlinească acest act al jertfirii propriului său fiu - întâlnit adesea, din nefericire, la popoarele idolatre din Canaan -, nu există nici un fel de ezitare. Avraam pleacă imediat cu Isaac, fără a-i descoperi acestuia din urmă ce se va petrece. La întrebarea copilului legată de oaia care trebuie adusă ca jertfă și care, evident, lipsea, Dreptul Avraam răspunde: „Fiul meu, va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale” (Facerea 22, 8). Însă, odată ajuns pe munte, el îl leagă pe Isaac dea­supra lemnelor și ridică inclusiv cuțitul pentru a împlini porunca lui Dumnezeu, moment în care un înger al Domnului vine la el spunându-i următorul cuvânt: „Să nu-ţi ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, căci acum cunosc că te temi de Dumnezeu şi pentru mine n-ai cruţat nici pe singurul fiu al tău” (Facerea 22, 12). Acest act extraordinar de credință al Dreptului Avraam s-a mai repetat în decursul istoriei bisericești. În unele mărturii legate de Părinții pus­tiei, regăsim bătrâni îndu­hov­niciți care testau astfel credința celor care doreau să intre în monahism. Unul dintre ei, pentru a descoperi puterea cre­dinței unui om mai în vârstă care dorea să intre în mănăstire, i-a cerut să împlinească acest act și, văzând că omul este hotărât să facă același gest ca Dreptul Avraam, l-a oprit imediat. Care este totuși explicația logică pentru care Avraam a putut să facă acest gest și cum ar fi putut chiar să-l ducă la capăt de vreme ce-l iubea atât de mult pe fiul său, Isaac? Iată ce ne spune filosoful Soren Kierkegaard: „Ce deosebește dorința lui Avraam de a-și jertfi propriul fiu, pe Isaac, de o simplă crimă? Dacă diferențierea ar consta în faptul că Avraam nu a intenționat niciodată să ducă la capăt jertfirea și a încercat numai să pară ascultător în ochii lui Dumnezeu, atunci el nu poate fi considerat asemenea unui criminal, însă ar fi fost ceva încă mai rău: un om mincinos și viclean. Însă Avraam era un om sfânt, iar porunca lui Dumnezeu era pentru el ceva absolut, care trebuie împlinit fără nici un fel de ezitare. Ni se spune că îl iubea pe Isaac ca pe sufletul său. Avraam avea credință și considera că pentru Dumnezeu imposibilul poate fi transformat oricând în ceva posibil. Credea, cu alte cuvinte, că poate să împlinească porunca lui Dumnezeu și, în același timp, să-l aibă în continuare pe Isaac alături” (Apud Peter F. Drucker, The Drucker Lectures. Essential Lessons on Management, Society and Economy, edited by Rick Wartzman, New York, McGraw Hill Press, 2010,p. 7).

Prefigurarea Jertfei lui Hristos

Înțelesul duhovnicesc pe care l-au prezentat și îl confirmă scrierile patristice este că aici avem o prefigurare a Jertfei lui Hristos pe Cruce. În cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care ne spune despre Dumnezeu Tatăl: „El, Care pe Însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii, pentru noi toţi, cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El?” (Romani 8, 32). Fiul lui Dumnezeu a ascultat porunca Tatălui ceresc și S-a jertfit pentru noi. Însă, spre deosebire de Isaac, a gustat moartea, dar a înviat a treia zi din morți. Jertfirea lui Isaac de către Dreptul Avraam a fost o prefigurare a morții lui Hristos pe Cruce. Însă, așa cum Isaac a fost salvat și a trăit în continuare, la fel și moartea lui Hristos nu a avut un caracter definitiv, fiind biruită de Învierea Sa. Iată ce ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „După cum aici a fost adusă jertfă oaia în locul lui Isaac, tot așa și Mielul cel cuvântător a fost adus jertfă în locul lumii. Trebuia ca prin umbră să fie preînchipuit adevărul. Vezi-mi, iubite, că toate au fost preînchipuite prin umbră. Unul-născut acolo, Unul-născut aici. «Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit» (Matei 3, 17). De către Tată a fost adus Isaac jertfă, pe Acesta Tatăl l-a dat. [...] La atât se mărginește umbra. Adevărul este, însă, mult superior. Dar Mielul acesta cuvântător S-a jertfit pentru întreaga lume, Mielul acesta a curățit întreaga lume! El a scăpat pământul cer, nu schimbând firea stihiilor, ci făcând pe oamenii de pe pământ să aibă viețuirea cea din ceruri” (Sf. Ioan Gură de Aur, „Omilia a XLVII-a la Facere”, III, în: Omilii la Facere, vol. II, trad. și note de pr. Dumitru Fecioru, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2004, pp. 198-199). În concluzie, putem spune că poporul Israel a fost întemeiat pe baza credinței Dreptului Avraam, o credință pe care a împărtășit-o în unele momente, dar de la care, cel mai adesea, a deviat în chip nefericit.