La încheierea unei misiuni

Istoricii ieşeni Ion Caproşu şi Elena Chiaburu au reuşit să încheie publicarea, la Editura „Demiurg“, într-un ritm de neimaginat, a însemnărilor de pe manuscrise şi cărţi vechi din ţara Moldovei: volumele I şi al II-lea au apărut în 2008, iar al III-lea, ca şi al IV-lea, care este şi ultimul (pentru perioada 1829-1859), în acest an. Încheierea misiunii asumate reprezintă o realizare excepţională, căci, astfel, ni s-a pus la dispoziţie o cronică paralelă, deosebit de bogată, nu numai asupra unor evenimente politice, economice şi culturale din Ţara Moldovei dintre 1429 şi 1859 - anul Unirii, ci şi asupra vieţii de zi cu zi a nenumăraţi locuitori ai Principatului. Aceasta deoarece paginile acestui letopiseţ sui-generis se constituie din însemnări atât ale unor înalţi ierarhi şi preoţi sau personalităţi ale culturii, cât şi ale unor oameni simpli, posesori de cărţi de cult sau laice, care, pe foile albe ale acestora şi ale manuscriselor, au notat fapte din viaţa comunităţii şi ale celei personale, spre aducere aminte şi neuitare…

Ceea ce se remarcă la acest volum este, în primul rând, diversificarea cărţilor pe care au fost făcute însemnările: alături de cărţi bisericeşti, „scriitorii“ dispun şi de copii ale cronicilor, de hronografe, diverse condici de legi şi manuale sau de traduceri de beletristică din limbi străine. De asemenea, în comparaţie cu volumele precedente, putem observa că, deşi acestea nu lipsesc, scade numărul de însemnări cu caracter strict personal: accidente, îmbolnăviri, decese ale unor membri ai familiei, socoteli băneşti; putem presupune că, acum, şi alte hârtii fiind mai la îndemână, cărţilor li s-au încredinţat amintiri de interes mai deosebit.

Pentru istoria culturii, trebuie să notăm bogatele informaţii privitoare la prezenţa, în actul cultural, a unor mari figuri bisericeşti (mitropoliţi, arhimandriţi, episcopi), dar şi a simplilor preoţi inimoşi şi devotaţi slujirii credinţei; nu mai puţin importante sunt aceste documente pentru creionarea istoriei aşezămintelor noastre de cult, prin cărţile care au fost în posesia bisericilor.

Selectăm pentru început, din acest volum, însemnări privind evenimente politice. În naraţiuni învecinate cu atmosfera poveştilor, sunt rememorate momente din războiul ruso-turc din 1828-1829: „Au întrat moscalii în Moldova la 21 aprilie 1828, au luat Varna, lângă Ţarigrad, la 12 noemvrie“; sau: „Să se ştie de când au ieşit moscalii de au bătut raiaua Brăila şi au ţânut raiaua toată şi au bătut toate cetăţile turceşti până în Ţarigrad“.

Iată şi consemnarea unei întâlniri, „la nivel înalt“ am spune astăzi, probabil secretă: „La anul 1840 iulie 21 au fost la sfânta monastire Râşca trei consulaţi: rusăsc şi nemţăsc şi franţozăsc şi din boieri: Costache Păşcanul şi vistiernicul Alecul Sturza şi Cantacuzino şi cneazul Leon de la Bălţăteşti, în vremea Sfinţiei Sale părintelui Isaiia arhimandritul, rîşcanul“.

Este interesantă optica din care este înfăţişată mişcarea revoluţionară de la 1848: „Să să ştie de când s-au bunstuluat şâ răsculatţ boerii aice în Ieş, în Moldova şi în Valahia, asupra domnilor ocârmuitori, şi cel din Bucureşti, Bibescul, au fugit din scaun, iar acest din Ieş, Mihail Grigoriu Sturza, ca un erou au stătut, ca un viteaz, şi prinzând pre unii din boierii răzvrătitori i-au legat şi i-au trimis în surgun pisti Dunări, pre la cetăţili turceşti“, însemna pe o carte, în ziua de 5 martie 1848, un curtean, slugerul Dimitrie Dragoş. După o însemnare mai amănunţită, din 18 martie, asupra măsurilor de siguranţă luate la Iaşi de domnitor, urmează un alt rezumat: „La anul 1848 martie 29 s-au făcut mare tulburari sărind boiari, din cea întâi stare pân la cea de pe urmă, asupra domnitorului Mihail Sturza voievod. Şi neputându-i face nemic, domnitorul, cu miliţia, au sărit şi prinzând pe mulţi din boiari, parte i-au surgunit peste Dunăre, iar parte, pedepsindu-i, i-au slobozit. Care spre aducere aminte urmaşilor, aici s-au însămnat…“.

Ne face plăcere să încheiem cu o însemnare ce arată că, a doua zi după dubla alegere, Alexandru Ioan Cuza se îndrepta spre Bucureşti: „La leat 1859 fevruarie în 6, am întâmpinat pe măria sa domnul Alexandru Ioan Cuza la Focşani, la mănăstirea Sfântul Ioan, fiind domn peste amândouă ţările, Valahiia şi Moldaviia. Şi spre ştiinţă s-au însămnat aicea; Arhimandrit Benedict stareţ“.

Asupra unor importante însemnări de ordin cultural, cuprinse în volumul pe care îl prezentăm, ne propunem să ne oprim în articolul de săptămâna viitoare.