Lecţiile Titanicului

Cu 101 ani în urmă, cel mai extravagant vas din lume la acea oră, Titanicul, pleca din Anglia spre Statele Unite. Despre cât de scumpă era această navă vă poate spune cel mai exact costul unui bilet ca pasager în această călătorie. 4.350 de dolari era suma reprezentând salariul telegrafistului de pe acelaşi vapor timp de 18 ani.

Datorită tehnologiei înalte folosite la construirea lui, Titanicul atinsese apogeul siguranţei. Când a urcat pe puntea vasului, o bogătaşă l-a întrebat pe unul dintre membrii echipajului: „Circulă ştirea că acest vas nu se poate scufunda. Aşa este?“ „Da, doamnă - i se răspunse. Dumnezeu Însuşi nu-l poate scufunda“.

Da, din ceea ce ştim acum este limpede că Titanicul n-ar fi trebuit să se scufunde. De cel puţin cinci ori înainte să-l acopere definitiv apele oceanului, radiotelegrafistul primise avertismente repetate despre aisbergurile ce se aflau la sute de mile mai la sud de locul lor obişnuit. Chiar cu câteva minute înainte de tragedia în care au dispărut 1.500 de oameni a fost transmis un nou mesaj de pe vasul aflat în apropiere, California: „Opriţi-vă! Vă apropiaţi de aisberguri“.

Răspunsul venit de pe Titanic a fost unul total inconştient: „Tăceţi din gură! Suntem ocupaţi cu cursa de la Cape“. Cape Race era un concurs de bărci cu pânze vestit în toată lumea, iar pasagerii de pe Titanic făceau pariuri şi telegraful le era necesar ca să audă rezultatele cursei.

Oamenii de pe vasele din apropiere ştiau că Titanicul este în primejdie de a se lovi de un aisberg. Ei au făcut tot ce puteau ca să avertizeze vasul, dar cei de acolo erau prea ocupaţi cu alte lucruri. Mitul omului autonom şi invincibil, care nu ia aminte la atenţionări, îndepărtându-se de ceea ce îl mântuieşte, este zdrobit de cuvintele semnalului de ajutor trimis de pe Titanic pentru prima dată în istoria maritimă britanică. S.O.S. adică „Save our souls“ înseamnă: „Salvaţi sufletele noastre“. Gândindu-ne la ceea ce s-a întâmplat atunci, ne întrebăm: când Dumnezeu ne avertizează asupra primejdiilor ce se abat peste noi, oare Îl ascultăm? Sau suntem prea ocupaţi cu altceva?