Legea libertății

Pentru Sfântul Marcu Ascetul există o diferență între cunoaștere și înțe­le­gere, iar înțelegerea se află într-un raport direct cu gradul de împlinire a poruncilor. În capetele despre legea duhovnicească scrie: „Legea libertății învață tot adevărul. Mulți o știu pe aceasta din cunoștință; însă puțini o înțeleg, pentru că înțelegerea e totdeauna în proporție cu împlinirea poruncilor ei”.

Diferența dintre cunoaștere și înțelegere este calitativă și intensivă, nu cantitativă. Termenii folo­siți s-ar putea să fluctueze, dar natura celor două tipuri de cunoaștere este fundamental diferită. Cunoaș­terea poate fi exterioară, se poate acumula prin lecturi, prin frecventarea asiduă a unor idei și familiarizarea cu ele. Înțelegerea nu se dobândește în mod diferit, printr-un alt tip de contact cu obiectul ei. Înțelegerea are o dimensiune exis­tențială, e proporțională cu împlinirea poruncilor. E o afirmație care sună aproape scandalos pentru o minte formată în tradiția în care cunoașterea precedă acțiunea, în care mai întâi înțelegi și apoi faci. Marcu Ascetul întoarce ordinea: mai întâi faci și prin aceasta ajungi să înțelegi.

Lucrul acesta e verificabil, mai ales în privința marilor texte. Există pasaje pe care le citești de douăzeci de ori și le înțelegi la fel și există fragmente care se deschid brusc după un eveniment din viața ta, după o experiență care a lucrat în tine ceva ce lectura singură nu putea face. Textul e același, dar tu ești altfel și așa înțelegerea devine posibilă.

Cu poruncile e același lucru, dar și mai radical. Porunca iubirii a­proa­pelui poate fi cunoscută perfect la nivel conceptual, însă înțelegerea ei e altceva. Se produce în clipa în care faci gestul concret al iubirii față de un om dificil, față de cineva care nu te atrage sau care ți-a greșit și ceva se deschide în tine ca urmare a acelui gest.

Există în această logică și o explicație pentru un fenomen pe care îl observăm adesea fără să îl înțelegem: oameni foarte cultivați teologic, cu o cunoaștere impresionantă a textelor și a tradiției, care rămân totuși la suprafața a ceea ce știu, ca și cum știința lor ar fi ră­mas exterioară față de ei înșiși. Și oameni simpli, cu puțină instruc­ție formală, care înțeleg lucruri pe care ceilalți le știu fără să le înțe­leagă. Diferența vine din gradul de împlinire a poruncilor. Cei simpli au făcut și prin facere au înțeles. Cei cultivați au știut și știința a rămas știință.

Legea libertății e o formulare surprinzătoare, mai ales când este asociată cu poruncile, care trimit mai degrabă la obligații și constrângeri decât la libertate. Dar libertatea despre care vorbește Sfântul Marcu este și ea de o altă calitate decât simplul fapt de a nu fi supus unor constrângeri externe. Legea libertății te învață adevărul în momentul în care începi să împlinești poruncile, care nu trebuie cunoscute, ci puse în practică. Abia în felul acesta ele îți deschid un univers altfel inaccesibil. Un univers față de care simpla cunoaștere te lasă exterior.