Mă supăr doar când vreau eu

Un tânăr monah dintr-o mănăstire aflată în munţi era foarte irascibil aproape tot timpul. Se supăra extrem de repede, din orice nimic. Deşi implora neîncetat mila lui Dumnezeu ca să îl scape de iritare, de fiecare dată când se ridica de la rugăciune, se mânia din nou pe fraţi. Voia chiar să plece să se sihăstrească pentru a scăpa de neplăcerile convieţuirii cu fraţii întru nevoinţă. La un moment dat, îndrăzni să-I spună lui Dumnezeu: „Doamne, nu Te-am rugat eu să mă scapi de iritare? De ce mă laşi să mă cert cu fraţii aşa de des?“

Atunci Dumnezeu i-a răspuns: „Cum vrei tu să exersezi refuzul supărării pe altul fără a avea ocazia de a locui împreună cu el? Nu Mi-ai spus tu să te scap de irascibilitate? Asta am şi făcut. Ţi-am trimis mereu pe cineva ca să ai ocazia să nu te superi pe el chiar dacă îţi va oferi motive pentru aceasta. Dacă vei fugi de oameni, nu vei putea niciodată să-ţi probezi stăpânirea de sine. Doar vei masca lipsa ta de patimi, care vor reveni imediat ce vei locui într-o comunitate, şi nu în pustie. Crezi că poţi să înveţi să înoţi într-un bazin fără apă? E imposibil. La fel este şi cu răspunsul Meu la rugăciunile tale. Ţine minte că numai tu eşti stăpân pe reacţiile tale“.

Atunci călugărul s-a luminat şi până la sfârşitul vieţii şi-a spus mereu: „Mă supăr doar atunci când vreau eu“. Şi aşa a scăpat de iritare. (Adaptare după o pildă din volumul „479 de pilde duhovniceşti creştin-ortodoxe pentru inimă şi suflet“)