Marele Olar

Meşteşugul olăritului, pe lângă întreaga lui putinţă de a da naştere unor frumuseţi renumite din punct de vedere artistic, are şi un rol etic, nu doar unul estetic. După cum omul dă chip vasului la roată, tot aşa Domnul a dat chipul Său omului modelat din ţărână. Şi olarii îl au pe Dumnezeu ca pe cel dintâi olar, după cum şi pictorii îl au ca drept prim iconar. Olarul, când mângâie lutul, aminteşte de Domnul care-şi mângâie creaţia, iar când îl modelează, lasă o parte din el în ceea ce a creat, după cum şi Dumnezeu a lăsat suflarea de viaţă făpturilor Sale cuvântătoare. Dar asta nu e tot. Nu avem doar viaţă şi atât, avem viaţă din belşug, împodobită de Domnul cu frumuseţe, după cum şi olarii pictează lutul pentru a-i da strălucire. În timp ce olarii înfrumuseţează lutul cu culori, Domnul ne înfrumuseţează cu virtuţi şi oricât de tare s-ar strădui olarul să-l facă şi mai straşnic, lutul lui tot se sparge, pe când Marele Olar, dacă te laşi în mâinile şi voia Lui, te face mai tare decât stânca.

Pilda de astăzi ne arată răbdarea Marelui Olar. Atelierele olarilor mai sunt şi uitate, acoperite de praf şi dispreţuite după placul olarului neînţelept. Dar atelierul Olarului Atotînţelept, care este Biserica, prin Tainele ei, nu lasă lumea să rămână închisă în temniţa propriilor ei păcate. Prin rugăciunile şi slujbele ei vindecă fără preget spărturile făcute de poftele cele rele şi dă de fiecare dată o nouă strălucire.

De aceea foloseşte şi Domnul imaginea olăritului când îi vesteşte prorocului Ieremia. Profetul este îndemnat să intre în casa unui olar. Acesta se căznea ca vasul să-i iasă cum se cuvine, dar s-a stricat în mâna lui. Cu acest prilej Domnul zice: „Oare nu pot să fac şi eu cu voi ca olarul acesta? Iată, ce este lutul în mâna olarului, aceea sunteţi voi în mâna mea!“ (Ieremia 18, 4-5).

Dar Domnul nu are nevoie de o anumită mişcare pentru a strâmba şi deforma lutul, aşa cum făcea cel dat ca exemplu. El doar îşi ia mâinile de pe noi. Răbdarea Lui tocmai aceasta este, ca omul conştientizându-şi urâţenia adusă de păcat să se lase îndreptat şi înfrumuseţat iarăşi de Domnul. Chiar şi un vas de lut frumos pictat, dacă a rămas pe perete, nebăgat de nimeni în seamă, nu şi-a îndeplinit scopul, cu toate că e întreg. Aşa şi omul, dacă la el nu strălucesc virtuţile şi faptele bune,

chiar dacă-i integru fizic, nimănui nu foloseşte. Lumina nu se ţine sub obroc, se răspândeşte. Un om fără fapte bune e ca un vas de lut fără luciu, ca un felinar fără lumină. Astfel suntem ca o bucată de lut spartă şi aruncată pe pământ, de care nimeni nu se mai bucură. Dar asta e cea mai mare frumuseţe a lutului. Chiar dacă s-a stricat, oricând poate fi refăcut. Dar pentru asta, lutul trebuie să înţeleagă faptul că numai lăsându-se modelat cu răbdare de Marele Olar poate să dăinuie. (Paul Negoiţă)