Meditație în Sfânta și Marea Marți: Pilda celor zece fecioare

Sinaxarul zilei de marți din Săptămâna Sfintelor Pătimiri menționează faptul că în Sfânta și Marea Marți se face pomenire de cele zece fecioare. De aceea, pericopa evanghelică care se citește în această zi la Sfânta Liturghie a Darurilor înainte-sfințite este Pilda celor zece fecioare (Matei 25, 1-13). Sfinții Părinți ai Bisericii, voind să scoată în evidență importanța pastorală a Parabolei/ Pildei celor zece fecioare, au rânduit ca ea să fie citită în biserică și la alte sărbători în cadrul Sfintei Liturghii. Astfel, Evanghelia despre cele zece fecioare marchează slujba Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași și a Sfintelor Mucenițe Filoteia de la Argeș, Tatiana de la Craiova și Tecla. De asemenea, această pildă se mai citește la Taina Sfântului Maslu și la Tunderea în călugărie.

Fiind cuprinși de atmosfera de trăire duhovnicească a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, semnificația acestei pericope evanghelice, citită mai ales în această mare zi, ne îndeamnă la o pregătire sufletească mai atentă pentru a întâmpina Marele Praznic al Învierii Domnului.

Parabola îndeamnă la aștep­tare, dar nu una pasivă, ci o așteptare activă, prin veghe. Privegherea celor zece fecioare dinaintea întâlnirii cu Mirele presupune atenție sporită, rugăciune intensă și candela aprinsă.

Iată, așadar, pe cele zece fecioare luând fiecare candela sa. Înțelegem că și ele erau împodobite, frumos îmbrăcate, pentru a nu contracara cu o ținută nepotrivită frumusețea candelei pe care o ținea fiecare în mâini, iar starea sufletească, mai ales, se reflectă în ținuta trupească.

La auzul vestirii: Iată Mirele vine!, toate și-au împodobit candelele. Acum ele își îndreaptă mintea prin gânduri bune și curate către Cel așteptat, Mirele, iar toată grija cea lumească nu le mai interesează, căci au ceva mai important de făcut. De fapt, dacă întâlnirea cu Mirele presupune participarea la nuntă într-un spațiu rezervat pentru multă vreme ­înseamnă că alte preocupări ele nu mai pot avea.

Dar, vai! cinci fecioare din cele zece au observat că untdelemnul din candelele lor este pe sfârșite și o rezervă de untdelemn pentru o vreme îndelungată nu au. Ca orice pământean aflat în dificultate, au cerut și ele ajutorul cuiva cunoscut, care, după mărturia Evangheliei, au fost celelalte cinci fecioare, numite înțelepte: dați-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre. Răspunsul fecioarelor înțelepte a fost unul de refuz: nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă; mai bine mergeți la cei ce vând și vă cumpărați pentru voi. Untdelemnul, folosit ca aliment, iar în vechime și ca medicament sau combustibil pentru lămpi, felinare etc., simbolizează milostivirea lui Dumnezeu, lumina, bunătatea sufletească. De aceea, ca prietene ale Miresei la casa ei, cele zece fecioare așteptau venirea Mirelui cu candelele pregătite ca să lumineze casa nunții, lumina fiind semnul bucuriei și al fericirii. Cu toate acestea, cele cinci fecioare numite înțelepte au refuzat să le dea din rezerva lor de untdelemn și celorlalte împreună nevoitoare cu ele în așteptarea Mirelui, nu pentru că nu erau milostive, ci pentru că toate urmau să intre împreună cu Mirele la nuntă, iar ele știau că acolo nu mai aveau posibilitatea de a cumpăra alte cantități de untdelemn. De aceea, pentru ca nu cumva untdelemnul să li se termine pe neașteptate, fecioarele înțelepte le-au îndemnat pe celelalte cinci fecioare aflate în impas să-și cumpere. Atunci fecioarele neînțe­lepte, neavând o altă posibilitate, s-au grăbit să-și îndeplinească dorința și au plecat să cumpere untdelemn de la cei care vindeau. Între timp, Mirele a venit și fecioarele înțelepte au intrat la nuntă împreună cu El. Din relatarea Evanghelistului nu se înțelege cât timp a durat pentru ca fecioarele neînțelepte să-și completeze rezervele cu untdelemn, dar, din dialogul care a urmat după ce au sosit și ele la nuntă, aflăm că ușa nu s-a mai deschis, pentru că Mirele nu le-a mai cunoscut/ recunoscut: Adevărat vă spun, nu vă cunosc pe voi. Pilda se încheie cu îndemnul la priveghere, deoarece nu putem ști ziua sau ceasul în care Fiul Omului va veni.

În afară de faptul că ne îndeamnă la priveghere, Pilda celor zece fecioare ne sugerează și îndemnul de a lucra faptele bune cât avem vreme, astfel încât ele să prisosească, fără a avea impresia că am făcut suficient pentru mântuirea noastră.

Scopul așezării acestei pilde în rânduiala liturgică la sfârșitul postului este lesne de înțeles. În perioada postului, bine-credinciosul creștin este mai atent la ostenelile trupești: post, nevoințe, metanii etc., care, făcute cu regularitate și cumpătare, duc la subțierea trupului, la potolirea patimilor, la curăție sufletească și trupească. Fecioria (curăția) oglindește chipul cel din afară, forma virtuții; milostenia, însă, ca dragoste de Dumnezeu și de aproapele, oglindește mai ales fața lăuntrică a virtuții. Adevărata virtute trebuie să îndeplinească două condiții: ostenelile trupești și virtuțile sufletești; deci fecioria trebuie să se împodobească cu milostenia, altfel nu este mântuitoare.

Fecioarele care au fost numite nebune sau neînțelepte sunt chipul acestor nevoințe care nu mântuiesc, osteneli care se fac doar pentru ele însele, nu pentru Dumnezeu. De aceea, ele sunt numite nebune, pentru că este o nebunie să duci o viață de osteneală și nevoință și la urmă să rămâi afară de cămara cea de nuntă pentru că ușa s-a închis, iar Domnul răspunde dinăuntru: nu te cunosc. Aflăm, așadar, din pilda aceasta, că mântuirea nu se dobândește numai prin nevoințe personale, prin asceză; acestea sunt necesare, dar în completare la acestea ceea ce împlinește și desăvârșește osteneala noastră de o viață reprezintă mila creștină sau faptele dragostei de aproapele în care Se regăsește Hristos: ceea ce ați făcut unuia din acești mici ai Mei, Mie Mi-ați făcut (Matei 25, 40).