O slujbă de neuitat în satul dintre munți

Memoria personală și colectivă tezaurizează fapte desprinse, parcă, din veșnicie, care prin razele lor de lumină încălzesc, peste timp, locuri, oameni, vieți. Un astfel de moment unic s-a petrecut în Postul Nașterii Domnului din anul 1988, când, în mijlocul credincioșilor Parohiei Cătiașu din județul Buzău a poposit Episcopul Gherasim Cucoșel. Spun că a fost un moment unic nu fără temei. Slujbe arhierești au avut loc și vor avea loc în diferite parohii, unde este prezent un arhiereu. O astfel de slujbă are solemnitatea și sfințenia ei aparte. 

Orice om care ia parte la o slujbă arhierească trăiește un moment înălțător, sublim și sfânt. Cu siguranță așa este, dar slujba dăruită prin slujire de către Preasfințitul Gherasim a avut aura ei specială de lumină și har. Poate, la vremea aceea nu am făcut o deosebire prea mare față de alte slujbe. Peste timp, însă, pe parcursul vieții, asemenea stelelor care am dori să nu se stingă niciodată, această slujbă arhierească a rămas ca o clipă de lumină nestinsă, care nu se uită niciodată. Cu atât mai mult, cu cât acest eveniment se petrecea în satul meu natal, Cătiașu. Anii au trecut repede de la momentul prezenței Preasfințitului Gherasim în mijlocul consătenilor mei, dar amprenta acestui moment înălțător a rămas de neșters din sufletele celor prezenți. Pe Preasfințitul Gherasim nu l-am mai întâlnit la nici o altă slujbă. Am auzit că de la Buzău s-a mutat la Suceava și aveam să-l descopăr, mai târziu, în duhul Mănăstirii Cămârzani, unde a pus foarte mult suflet, veghind, din mormântul în care își doarme somnul de veci, privegherile rugătoarelor măi­cuțe și mănăstirea mult iubită.

Binecuvântată bucurie, co­pleșitoare și emoționantă amin­tire. Semnele unei vieți dăruitoare și smerite de la Mănăstirea Cămârzani s-au simțit și cu prilejul venirii Preasfinției Sale în satul meu natal. Până în satul Cătiașu nu se poate ajunge decât pe jos. Este un sat retras, cățărat pe o pantă de munte, situat la 5 km de centrul comunei Chiojdu, locul de baștină al renumitei familii de istorici din neamul moșnenilor chiojdeni, familia Giurescu. Se spune că oamenii s-au retras aici, la Cătiașu, în valea dintre munți, pentru a fi la adăpost de năvălirile cotropitorilor, dar poate și pentru a fi mai aproape de Dumnezeu, credința fiind de-a lungul timpului, indiferent de greutăți, stâlp de rezistență. Eu nu știu ca din satul meu să fi mers, vreodată, cineva la judecată. Nu știu să fi existat certuri între oameni ori familii destrămate. Știu că aici duminica era duminică, lucrul era lucru, hora horă, nunta nuntă, omenia omenie, respectul respect. Toate în bună și sfântă rânduială.

Pe acest loc a pășit Prea­sfin­țitul Gherasim, după ce a parcurs drumul de la comună până în sat cu căruța, pe un drum desfundat, însoțit de câțiva localnici și de preotul care venea din când în când să oficieze în parohie câte o slujbă, la vremea aceea postul de preot fiind vacant. Credin­cioșii l-au așteptat în pridvorul bisericii, cu sfială tăcută și cu multă bucurie, fericiți că în mijlocul lor a venit să le slujească „preotul cel mai mare de la Buzău”. Prezența unui ierarh într-o parohie este o sărbătoare. Nu vine un episcop zi de zi, mai ales într-o parohie atât de sihăstrită.

O parte din harul lui Dumnezeu s-a revărsat prin slujba săvâr­șită de Preasfințitul Gherasim peste sufletul credin­cioșilor Parohiei Cătiașu, dar și peste sufletul diaconului însoți­tor de atunci, nimeni altul decât preotul profesor de azi Gheor­ghe Holbea, de la Facultatea de Teologie Orto­doxă „Justinian Patriarhul”. Întâl­nindu-l, recent, am vorbit despre ținuturile Buzăului și, auzind că sunt din aceste locuri, și-a amintit cu emoție de acea slujbă. În viață sunt mo­mente care nu se uită niciodată, momente care ne luminează existența - și care duc cu noi și până dincolo de noi amintirea lor. A unor oameni dintr-o lume altfel, în care faptele ne înveșnicesc cu bucurie nesfârșită.