Ora de religie - ora adevărului

Şcoala este o microsocietate, locul în care se formează personalitatea viitoarei generaţii. Pentru ca o societate să funcţioneze trebuie să aibă repere fundamentale, un sistem de valori capabil să ducă la dezvoltare materială şi spirituală. De aceea am putea pleca de la o întrebare: care este valoarea fundamentală a românilor, a societăţii româneşti în ansamblul ei? Toate sondajele de opinie şi analizele sociologice au relevat faptul că, în proporţie de 99,5%, credinţa în Dumnezeu este valoarea fundamentală a românilor. Este ea o valoare de care societatea trebuie să ţină cont? Întrebarea este mai mult retorică, însă ea este motivată de ultimele dezbateri privind statutul şi utilitatea orelor de religie în şcoală. Valoarea în cauză reprezintă cel mai stabil reper al societăţii, dar şi al personalităţii umane. Şi atunci, în mod sincer, care sunt argumentele pentru care această valoare să fie alungată din mica cetate a copiilor, adică din şcoală? Tendinţele seculariste, ideologiile sunt marea ameninţare a societăţii după regimul comunist. Interzicerea orelor de religie sau realizarea acestora în anumite condiţii arbitrare constituie o altă formă de dictatură, a ideologiilor scientiste în condiţii de libertate. Autoritatea şi puterea unor astfel de minorităţi, reprezentate de noile ideologii şi utopii moderne, profită de puterea simbolică a mass-mediei pentru a colporta pseudoadevăruri sau false idei nihiliste. Se doreşte o schimbare a percepţiilor sau chiar a credinţei reprezentative pentru poporul român. Atacul la credinţa celor mici sau a celor mari este mai puternic decât oricând, realizat într-o formă mult mai subtilă sau chiar subliminală. Nu se poate înţelege acest demers în condiţiile în care în Uniunea Europeană studiul religiei este încurajat, sprijinit şi garantat de stat. Oare nu ar trebui ca forţele seculare să intervină şi în alte state civilizate pentru a alunga studiul religiei din şcoli? Sau poate este nevoie de un referendum naţional pentru a valida această disciplină în cadrul planului naţional de învăţământ? Este adevărat că studiul religiei în şcolile publice este o problemă ce ţine de cultura şi suveranitatea naţională a României ca stat membru al Uniunii Europene. Adevărat este şi faptul că programele şcolare la această disciplină sunt încărcate, dar acest fapt este valabil pentru marea majoritate a disciplinelor. La acestea se mai adaugă un element. Şi anume faptul că părinţii trebuie apăraţi de atacuri de acest fel, fie că vorbim de atacuri ale mass-mediei sau chiar legislative. Dezbaterea privind ora de religie este oarecum unilaterală, de la Uniunea Europeană către România, neluând în considerare ce se întâmplă chiar în UE. Credem că studiul religiei este o prioritate educaţională, căci aşa cum am văzut, credinţa în Dumnezeu este pe primul loc în toate sondajele la mare distanţă. Dar oare ce spun copiii sau profesorii despre studiul religiei în şcoală după 25 de ani? Institutul de Ştiinţele Educaţiei a realizat o cercetare ştiinţifică, coordonată de dr. I. Harga în 12 judeţe pe un eşantion de 1.062 de elevi. Cercetarea relevă faptul că 82% din elevii chestionaţi sunt de acord cu statutul actual, de obligativitate a orei de religie, 14% sunt în favoarea studierii opţionale a religiei, iar 3% o doresc în afara orarului şcolar, 1% nu şi-au exprimat opinia. Elevii au înţeles mai bine decât adulţii necesitatea studierii religiei. Disciplina religie are un rol formativ recunoscut atât de părinţi, cât şi de profesori. Tot cercetarea Institutului de Ştiinţele Educaţiei a arătat că 58% dintre profesori sunt în favoarea statutului de disciplină obligatorie, iar 27,4% o doresc ca disciplină opţională. Datele prezentate sunt ale unui institut de cercetare ştiinţifică al Ministerului Educaţiei din România. Dacă aceste date sunt contestate sau neluate în seamă, înseamnă că societatea românească este departe de a fi democratică, ba dimpotrivă, trăim o dictatură în condiţii de libertate…

Disciplina religie are un rol formativ, nu doar informativ, are rolul de a forma personalitatea copilului în spiritul valorilor universal umane: bunătatea, toleranţa, dragostea, respectul pentru normele unui comportament prosocial, altruism, empatie etc. Oare nu avem nevoie de cetăţeni care să aibă internalizate aceste valori? Statul are obligaţia, prin reprezentanţii săi, să sprijine şi să creeze cadrul adecvat manifestărilor spirituale şi educaţionale la standarde europene.