Ora de religie, secole de înţelepciune

În ultimele săptămâni, ora de religie din învăţământul preuniversitar de stat a fost în prim-planul dezbaterilor publice. Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 669/ 12 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial din 23 ianuarie 2015, a provocat reacţii şi atitudini în toate straturile societăţii. Comisiile de specialitate din Parlament au înscris pe agenda de lucru a legislativului propuneri de reformulare a articolului 18 din Legea Educaţiei, Ministerul de resort a transmis în reţea măsuri de adaptare la situaţia nou creată, cultele religioase şi-au exprimat convingerea că educaţia religioasă este benefică pentru formarea personalităţii elevilor şi au îndemnat familiile să-şi confirme în scris opţiunea pentru ora de religie de la şcoală. Părinţii s-au asociat în demersul lor pozitiv împreună cu profesorii, iar mass-media a acordat spaţii ample dezbaterilor pro şi contra.

Deşi Parlamentul ţării nu a definitivat noul conţinut al articolului vizat de decizia Curţii Constituţionale, la jumătatea semestrului al II-lea, peste 90% dintre elevi şi-au exprimat opţiunea explicită de a continua să participe la ora de religie. Se poate afirma că astfel s-au rezolvat în scurt timp nişte formalităţi administrative, însă dezbaterile din aceste zile nu s-au oprit doar la chestiunile tehnice privind aplicarea deciziei Curţii Constituţionale, ci s-au extins şi asupra multor aspecte ale fenomenului religios în spaţiul public: raporturile dintre tradiţie şi modernitate în educarea tinerei generaţii, locul religiei în sfera publică, situarea corectă a omului de azi în ecuaţia existenţială sacru-secular.

S-a confirmat şi de această dată o realitate sociologică reliefată de sondajele de opinie din perioada postcomunistă: majoritatea cetăţenilor români sunt oameni religioşi, au încredere în mesajul Bisericii şi doresc să transmită copiilor lor moştenirea spirituală izvorâtă din credinţă, benefică în plan cultural şi moral. Opţiunea exprimată explicit arată că valorile religioase nu sunt preluate superficial, la nivelul superstiţiilor şi obiceiurilor, ci sunt asumate personal şi profund, în comuniunea de credinţă. S-a văzut aceasta şi din mărturiile exprimate în spaţiul public, unele dintre acestea publicate şi de Ziarul Lumina, venind din diferite zone ale societăţii. Scriitori şi jurnalişti, pedagogi şi medici, artişti şi sportivi renumiţi s-au alăturat slujitorilor Bisericii şi profesorilor din şcoli în afirmarea necesităţii educaţiei religioase, în armonie cu educaţia intelectuală din învăţământul preuniversitar. Şi prin aceasta am constatat că avem un patrimoniu uman valoros, chiar dacă societatea în care trăim nu este una paradisiacă.

Talk-showurile emisiunilor de televiziune ne-au arătat că susţinătorii educaţiei religioase au mai multe argumente raţionale decât partizanii libertăţilor nelimitate şi ai tentaţiei absolutismului secular-umanist. Ne-am amintit cum Mircea Eliade şi alţi mari savanţi ai lumii au demonstrat că sacrul este un element esenţial al conştiinţei şi că experienţa religioasă nu este nici alienare, nici angoasă, ci starea firească a umanului.

Chiar dacă se zbate între crizele despărţirii de trecut şi  frământările găsirii  unor noi răspunsuri la schimbările rapide din satul global, societatea românească de astăzi păstrează încă optimismul pe care numai credinţa îl poate da pe deplin. De aceea, se cuvine să apreciem timpul pe care părinţii şi elevii majori l-au acordat  completării cererilor de înscriere la orele de religie, ca pe un timp al înţelepciunii şi al asumării responsabilităţii. Comunicatul Patriarhiei Române, dat publicităţii la încheierea acestui episod privind ora de religie, subliniază „imensul credit moral pentru a investi mai mult în educaţia religioasă“ şi conturează direcţiile de împreună-lucrare în acest domeniu tradiţional, mereu deschis la noutate.

Pentru câteva zile, ora de religie a fost cântărită, pusă la microscop, răsucită pe toate părţile, privită din toate unghiurile. Însă ora de religie nu se reprezintă doar pe ea însăşi, ca interval de 50 de minute din orar, ci reprezintă secolele de înţelepciune adunate din paginile scripturilor şi din experienţa spirituală transmisă de tradiţie. De aceea, Familia, Şcoala şi Biserica au stat de aceeaşi parte a baricadei în acest demers, căutând soluţii constructive şi benefice pentru copii, pentru viitorul acestui popor.