Prezentare de carte: Prinos de recunoştinţă şi cinstire

Binecunoscutul părinte arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al mănăstirilor din eparhia Iaşilor, ne oferă, iată, la începutul acestui binecuvântat an 2008, o nouă carte, proaspăt ieşită de sub teascurile tiparului, apărută la prestigioasa editură Trinitas din Iaşi, cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Volumul se intitulează „Vieţuitori din chinovia Neamţului în veacul al XX-lea“ şi cuprinde, în cele 419 pagini, nu mai puţin de 512 biografii ale monahilor care s-au nevoit în această importantă lavră a Moldovei, majoritatea fiind constituite pe baza documentelor din cancelaria acestei mănăstiri.

Părintele Timotei, ca unul ce îşi are metania în această faimoasă aşezare monahală, din iubire sfântă faţă de toţi fraţii săi de cin care au vieţuit la Neamţ, a adunat cu acribie şi destoinicie datele lor biografice din „zbuciumatul secol XX“ , inaugurând astfel această lucrare de pionierat pentru istoria vieţii noastre monahale româneşti. Mai întâi de toate, acest volum se impune ca unul de mare rigurozitate ştiinţifică, de real folos cercetătorilor şi iubitorilor istoriei Bisericii Ortodoxe Române, însă totodată, se constituie într-un prinos de recunoştinţă şi aleasă cinstire faţă de memoria prea mulţilor vieţuitori ce au trecut prin chinovia Neamţului, care altfel ar fi fost daţi cu uşurinţă uitării, după cum precizează însuşi autorul în prolog: „Vreau să cred că aceste însemnări sunt salvate din calea uitării şi de fapt reprezintă reconstituirea unui pomelnic mănăstiresc dintr-o perioadă de restrişte“. Înţelegem, aşadar, că momentele cele mai grele şi mai apăsătoare parcurse de cinul monahal din România în acest răstimp, inclusiv de părinţii de la Neamţ, au fost în perioada comunistă, mai cu seamă în anul 1959, când, în urma decretului 410 „o parte dintre ei s-au pierdut în lupta cu încercările vieţii, însă alţii s-au întors într-o zi în mănăstirea făgăduinţelor lor“. Pentru autor a fost destul de anevoios să poată reconstitui în totalitate elementele biografice ale unora dintre aceşti călugări nemţeni, victime ale regimului totalitar de tristă amintire.

Printre numele de mare rezonanţă consemnate între coperţile acestei cărţi figurează cele ale fericiţilor întru adormire patriarhi: Nicodim Munteanu, călugărit aici la 1 august 1894, iar din 1924, pe o durată de 11 ani, stareţ-arhiereu al obştii nemţene, şi Teoctist Arăpaşu, în 1929 frate în chinovie. Dintre ierarhii veacului XX cu metania în această oază monahală sunt amintiţi în ordine alfabetică: Adrian Hriţcu, Epifanie Norocel, Gherasim Cucoşel, Nestor Vornicescu, Pimen Zainea, Valerie Moglan şi Victorin Ursache. Totodată, cum era şi firesc, Sfântului Cuvios Ioan Iacob (1913-1960) îi sunt dedicate cu generozitate paginile 314-315, iar celelalte file unor duhovnici iscusiţi ai Neamţului, precum: Calinic Prisăcariu, Claudie Derevleanu, Gamaliil Păvăloiu, Ioachim Spătaru, Marchian Ciubotaru, Mina Prodan, Nifon Corduneanu, Petroniu Tănase, Petru Pogonat, Teodul Varzari, aproape toţi fiind deja trecuţi la cele veşnice. La toate aceste portrete biografice, se adaugă cele ale monahilor mai tineri, din ultimele decenii ale secolului XX, nu puţine la număr, majoritatea dintre ei desfăşurându-şi acum activitatea în administraţia unor centre eparhiale sau în instituţii de învăţământ teologic, făcând astfel cinste mănăstirii lor de metanie, prin îmbogăţirea şi perpetuarea moştenirii vrednicilor înaintaşi.

Nădăjduim că această osteneală a preacuviosului arhimandrit Timotei Aioanei va constitui, de acum înainte, un imbold şi pentru alte străvechi mănăstiri din ţară care au aceeaşi datorie sfântă, de a nu lăsa pradă anonimatului chipurile alese şi luminoase ale celor care reprezintă cu adevărat modele şi repere pentru istoria, cultura şi spiritualitatea neamului nostru românesc.