Răspunsuri duhovniceşti: Cinci mijloace duhovniceşti pentru păstrarea dreptei credinţe

Care sunt mijloacele duhovniceşti cele mai bune pentru a convinge şi păstra credinţa în Dumnezeu?

Primul mijloc de a convinge pe cineva să creadă în Dumnezeu este predica, deoarece credinţa vine prin auz, iar auzul vine prin vestirea cuvântului lui Dumnezeu (Romani 10, 17). Căci, cum vor crede de nu vor auzi (Ioan l, 7; 17, 20; Fapte 8, 12, 14, 17; Romani l, 5; 10, 8; 16, 26; Efeseni 1,13; I Tesaloniceni 1, 10).

Al doilea mijloc este citirea Sfintelor Scripturi, după mărturia care zice: „Iar acestea s-au scris ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu şi, crezând, să aveţi viaţă întru numele Lui“ (Ioan 20, 3; I Timotei 3,15; I Ioan 4, 13).

Al treilea mijloc de a convinge la credinţa în Hristos sunt minunile lui Dumnezeu (Ioan 6, 30; 7, 31; 11, 23-25; 20, 30-31).

Al patrulea mijloc de a convinge pe cineva la dreapta credinţă în Dumnezeu este privirea zidirilor lui Dumnezeu cu înţelegere, conform celor scrise: „Cele nevăzute ale lui Dumnezeu se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, ca să fie ei fără cuvânt de apărare“ (Romani 1, 20). De aceea, şi Sfântul Dionisie Areopagitul numeşte adevărata teologie privirea duhovniceştilor cuvinte celor din zidire, prin care, din acestea de jos ne suim către cele de sus, adică, din cele pricinuite, ne suim către Pricinuitorul. Şi aşa, prin zidire, ca printr-o oglindă, privim pe Ziditorul şi Îl lăudăm pe El şi Îl numim că este Dumnezeu, după purtătorul de Dumnezeu Maxim Mărturisitorul. Şi toate se zic şi sunt cu dumnezeiască voinţă, că Cel ce este pricinuitor a toate, după teologia adeveritoare, pozitivă, şi nimic din toate nu este mai presus de Fiinţă, după teologia tăgăduitoare - negativă. Zice, încă, cu împreună-glăsuire şi dumnezeiescul Dionisie că: „Dumnezeu şi din toate cele ce sunt Se laudă, după asemănarea tuturor, ale cărora este pricinuitor. Şi este, iarăşi, prea dumnezeiască cunoştinţă a lui Dumnezeu, ceea ce prin necunoştinţă se cunoaşte, după unirea cea mai presus de minte“. Şi iarăşi: „Dumnezeu întru toate este şi întru nimenea, nimic. Şi dintru toate, tuturor Se cunoaşte, iar din nimic nimănui“. Şi Marele Vasile zice că: „Toată zidirea lui Dumnezeu este şcoala sufletelor celor cuvântătoare şi loc de învăţătură a cunoştinţei lui Dumnezeu, prin cele văzute şi simţite, dând povăţuire minţii către privirea celor nevăzute“ („Exaimeron“, Voroavă I, filă III, Bucureşti, 1826 ).

Al cincilea mijloc de a convinge pe cineva la credinţa în Dumnezeu este predica prin pilda vieţii, prin exemplul personal, adică prin trăirea după voia lui Dumnezeu şi dovedirea prin lucru a celor ce învaţă cineva. De aceea, a zis unul dintre Sfinţii Părinţi: „Taci tu şi lasă să vorbească lucrurile tale“. Şi iarăşi: „Mustră prin puterea faptelor celor bune ale tale pe cei ce împreună îţi dogmatisesc ţie, iar nu prin plăcerea grăirii cu cuvintele tale“ („Filocalia“, vol. X, Cuvântul 23). De aceea, şi marele Apostol Pavel îndeamnă pe ucenicul său, Timotei, ca „întru toate să se facă pildă credincioşilor, cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa şi cu curăţia“ (I Timotei 4, 12). La fel şi pe efeseni îi învaţă să se poarte „ca fii ai luminii“ (Efeseni 5, 8-10). Iar colosenilor le scrie aşa: „Umblaţi cu înţelepciune faţă de cei ce sunt afară (din Biserică) şi răscumpăraţi vremea. Vorbirea voastră să fie totdeauna plăcută, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia“ (Coloseni 4, 5-6 ). (arhim. Cleopa ILIE, Lumina şi faptele credinţei)