De mic copil, poveștile îmi desenau lumea, iar frumuseţea lor părea să curgă din gura celor mai în vârstă ca un izvor fără sfârșit. Basmele, sărbătorile, legendele erau ca niște fire de aur pe care doar Dumnezeu știe de unde și cum le țeseau. Le ascultam fascinat și, cu trecerea anilor, am început să le notez într-un caiet simplu, al cărui cotor păstrează acum povara celor 60 de ani trecuți peste el. În filele lui s-au adunat amintiri, poezii și mărunțișuri aparent irelevante, dar care pentru mine poartă sufletul copilăriei.
Răspunsuri duhovniceşti: Cuvântul spus cu dragoste nu întărâtă niciodată
Ce să fac atunci când copilul meu nu mai ascultă?
A le băga copiilor mintea în cap este o datorie pentru orice părinte, deci şi pentru dumneavoastră. De ce să vă temeţi ? Cuvântul spus cu dragoste nu întărâtă niciodată. Numai cuvântul spus de sus n-aduce niciodată roadă. Ca Domnul să binecuvânteze scăparea copiilor dumneavoastră de primejdii, trebuie să vă rugaţi zi şi noapte. Milostiv este Dumnezeu! El are multe mijloace să preîntâmpine nenorocirile - mijloace la care noi nici nu gândim. Dumnezeu cârmuieşte toate. El este înţelept, Atotbun şi Atotputernic. Iar noi suntem ai împărăţiei Lui. De ce să vă descurajaţi ? El nu îi va lăsa pe ai Săi. Singura Dumneavoastră grijă trebuie să fie a nu-L jigni, ca El să nu vă şteargă din numărul alor Săi. Pe fiul dumneavoastră îl va înţelepţi Domnul. Rugaţi-vă pentru el cu rugăciunea de mamă. Mai spuneţi-i uneori şi câte un cuvinţel - dar acest cuvinţel să iasă din dragoste îndurerată şi din plânsul inimii, fără reproşuri şi văicăreli. (Sf. Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viaţa de familie)



.jpg)