Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Răspunsuri duhovniceşti: Locurile de-a dreapta şi de-a stânga Sfintei Treimi sunt rânduite „celui mai mare om născut din femeie“ şi Împărătesei cerurilor
Locul de-a stânga Preasfintei Treimi este cuiva predestinat?
Nu! Mântuitorul zice: „A şedea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit“. Aceste două locuri sunt rânduite Maicii Domnului şi Sfântului Ioan Botezătorul de către Tatăl. Cine este Ioan Botezătorul? Cel mai mare om născut din femeie. Iar Maica Domnului cine este? Ce spune psalmul 44? „De faţă a stat Împărăteasa, de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi preaînfrumuseţată“.
Da, pentru că ea L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu din Duhul Sfânt, a fost „cămara Duhului Sfânt“, L-a purtat în pântece şi L-a alăptat. Cine poate fi mai mare decât ea? Ea este Împărăteasa Duhului Sfânt, Împărăteasa Heruvimilor şi a Serafimilor! Toţi sectarii şi păgânii, în ziua judecăţii, vor vedea ei atunci cine este Maica Domnului, când va străluci peste ceata Heruvimilor. Vai de capul lor! Îi va duce satana în focul gheenei, împreună cu el şi cu toţi diavolii, care au hulit pe Maica Domnului!
Vedeţi că Hristos era pe Cruce răstignit, şi scuipat, şi biciuit, însă nici atunci n-a uitat-o pe Maica Domnului. O arată Sfântul Ioan Evanghelistul, zicând: „Fiule, iată mama ta!“ Adică, „ia-o în primire!“ Şi a luat-o. Şi către ea zice: „Mamă, iată fiul tău!“ A dat-o în stăpânirea celui mai cinstit apostol şi a mai trăit 15 ani până la mutarea ei la cer. (Ne vorbeşte părintele Cleopa, vol. 3)