Răspunsuri duhovniceşti: Un stareţ bun trebuie să aibă o practică veche în lucrarea faptelor bune

Cum trebuie să fie un stareţ de mănăstire pentru a reuşi să reînnoiască şi să organizeze viaţa de obşte? Cu ce ar trebui să înceapă?

Un stareţ bun trebuie să aibă o practică veche în lucrarea tuturor faptelor bune şi o ispitire de mulţi ani în viaţa mănăstirească. Căci „cel ce s-a ispitit mult poate şi celor ce se ispitesc să le ajute“. Apoi, stareţul să fie un bun teolog şi cunoscător al Sfintei Scripturi, al dogmelor Bisericii Ortodoxe, al Sfintelor Canoane, al învăţăturilor Sfinţilor Părinţi şi al rânduielilor şi slujbelor bisericeşti. Să nu fie nici prea aspru, nici prea pogorâtor; ca să ştie a folosi scumpătatea şi iconomia canoanelor de la caz la caz. Pentru a organiza o mănăstire de monahi sau monahii, stareţul sau stareţa trebuie să cunoască bine viaţa de obşte după rânduiala Sfinţilor Părinţi, să ţină cu sfinţenie la înfrânare, să nu dezlege ceva împotriva Sfintelor Canoane, să respecte rânduială Tipicului Mare al Bisericii Ortodoxe şi să fe pildă vrednică de urmat tuturor, luând parte la toate slujbele de zi şi de noapte ale Bisericii. Să fie un bun duhovnic pentru sine şi pentru alţii, să ţină cu mare tărie la slujbele şi canoanele Bisericii, la spovedania sinceră a monahilor din mănăstirea sa. La biserică şi la masă să pună totdeauna cuvânt de folos din Sfânta Scriptură, din Vieţile Sfinţilor şi din învăţăturile Sfinţilor Părinţi, mai ales ale celor ce au vieţuit în viaţa de obşte şi ale celor de prin pustie, care au fost adevăraţi sihaştri şi luminători ai lumii. Apoi să dea poruncă şi canon monahilor, ca la ascultare să ţină tăcerea şi să aibă pururea în inima lor rugăciunea minţii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă“, ştiind că ascultarea fără rugăciune este argăţie, după cuvântul Sfântului Isaac Sirul. Căci călugărul sau călugăriţa care face ascultare cu dragoste în mănăstire şi are rugăciunea în minte, liturghie săvârşeşte, după învăţătura Sfinţilor Părinţi. Stareţul să aibă grijă ca toţi monahii să vină regulat la slujbele de zi şi de noapte ale bisericii, şi să pună povăţuitori şi supraveghetori în lipsa lui, la toate ascultările din biserică şi din afară şi să ştie a se purta frumos şi cuviincios cu lumea din afară şi cu autorităţile civile şi bisericeşti în drept. Aceste puţine însemnate aici şi altele de acest fel se cuvine să împodobească sufletul unui stareţ, căruia Dumnezeu i-a încredinţat conducerea unor suflete pe calea mântuirii, pentru care va lua multe cununi sau mare pedeapsă în ziua de apoi. (Lumina şi faptele credinţei, arhim. Cleopa ILIE)