Alegerile prezidențiale și legislative din Statele Unite au venit și s-au dus. A curs multă cerneală și s-au agitat mulți biți. Urmează alegerile din România. Unii s-au bucurat, alții mai puțin.
Raze de lumină din potirul presei bisericeşti
Ziarul Lumina, cu o apariție neîntreruptă de 17 ani și un tiraj apreciabil - cum puține mai sunt, la nivel național - are un cuprins bogat și divers, de o remarcabilă ținută teologică și de mare importanță pentru viața bisericească și culturală a cititorilor, preoți și credincioși ai Bisericii noastre.
Ajuns la ediția cu numărul 5.000, Ziarul Lumina nu și-a pierdut câtuși de puțin actualitatea, prospețimea, varietatea, seriozitatea și viabilitatea unui organ bisericesc de presă, redactat cu pasiune și competență, în care sunt publicate articole, știri, reportaje din toate eparhiile Patriarhiei Române, aflate în țară și peste hotare și care ajunge la școlile de teologie, în așezămintele medicale și filantropice, în biblioteci și în casele a mii de credincioși.
Ziarele, spunea cineva, sunt ca vinurile: se învechesc fără să îmbătrânească. Mai mult, cu cât sunt mai vechi, cu atât sunt mai bune. Așa se întâmplă, iată, și cu Ziarul Lumina. A ajuns la această ediție aniversară, dar cuprinsul său este mai proaspăt decât oricând și contribuția sa la dezvoltarea publicisticii bisericești, la îmbogățirea spiritualității noastre creștin-ortodoxe, la promovarea dreptei credințe, a valorilor morale și la întărirea unității eparhiale, este demnă de toată aprecierea.
De altfel, Biserica noastră a avut, de-a lungul vremii, publicațiile sale: reviste, ziare ori „foi” bisericești, cum au fost și încă mai sunt numite în Banat, înființate pe lângă eparhii, școli de teologie, mănăstiri și chiar pe lângă parohii. Ziarul Lumina al Patriarhiei Române, continuator al străvechilor publicații bisericești de la noi, redactat de profesioniști, în cu totul alte condiții editoriale, este un liant și un catalizator în spațiul publicisticii bisericești, prin intermediul căruia cunoaștem activitatea Bisericii noastre, a eparhiilor din țară și de peste hotare, a așezămintelor monahale, culturale și filantropice, a școlilor teologice și a problemelor cu care se confruntă societatea în care trăim.
La acest ceas aniversar, rugăm pe Tatăl ceresc să binecuvânteze activitatea tuturor truditorilor acestui ziar patriarhal, clerici și mireni deopotrivă, și să dăruiască Ziarului Lumina, ajuns la numărul festiv 5.000, cel puțin longevitatea Telegrafului român de la Sibiu.