Recunoștința, adăpostul smereniei

Mândria este unul din mulțimea felurită de păcate. În esență, ea reprezintă atitudinea satanei, care spune: „Eu sunt judecătorul a tot ceea ce există. Nu-mi pasă de voia lui Dumnezeu”. Da, cam așa a gândit Lucifer când a zis: „Îmi voi așeza tronul la fel de sus cu cel al lui Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, îmi sunt singur judecător, nu am nevoie de părerea nimănui, pentru că am întotdeauna dreptate.
Vorbind despre slava deșartă, Sfântul Ioan Scărarul spune: „Omul vanitos este laș în fața judecății oamenilor și arogant în fața judecății lui Dumnezeu”. Cum putem să ne evaluăm obiectiv starea în care ne aflăm? Când știm că ne mândrim? A te învinovăți permanent că ești păcătos nu te face automat și smerit. Iar alteori numim greșit o atitudine ca fiind vanitate, deși știm bine că suntem departe de ea. Unde este adevărul?
Prin 1990, a venit la Episcopul ortodox Antonie Bloom din Londra o tânără. Stătea înaintea lui cu capul plecat și cu o expresie îngrozită pe chip. Părintele a întrebat-o: „Ce te frământă?” „Sunt o păcătoasă.” Părintele i-a răspuns: „Ei bine, știm cu toții că suntem păcătoși. Dar de ce ai starea asta?” „Pentru că de fiecare dată când îmi privesc chipul în oglindă gândesc că sunt drăgălașă.” Ierarhul i-a zâmbit și i-a replicat: „Să știi că așa e.” Atunci fata s-a uitat cu groază la arhiereu și i-a spus: „Așadar, nu este vreo nădejde pentru mine?” Episcopul a încurajat-o: „Ba da. Există nădejde pentru tine. Știi ce să faci? Între mândrie sau vanitate, pe de o parte și smerenie, despre care nici tu, nici eu nu știu nimic, deci nu te pot învăța, se află un adăpost la jumătatea drumului. Acest loc, situat la jumătatea drumului dintre mândrie și smerenie, poartă numele de recunoștință. Prin urmare, de fiecare dată când îți privești chipul, fii recunoscătoare pentru el. Iată canonul pe care ți-l dau: Să te așezi de trei ori pe zi în fața oglinzii și să-ți cercetezi fiecare trăsătură a chipului. Dacă ajungi la concluzia că ești frumoasă, să spui: Ce minunat! O, Dum­nezeule, Îți mulțumesc pentru că mi-ai făcut un dar, prin aceste trăsături drăgălașe, fiindcă eu nu am făcut nimic ca să le am! Și după ce vei fi spus acestea, să adaugi: Doamne, iartă-mă pentru faptul că pe acest chip drăgălaș mai aștern din când în când o căutătură urâtă.” (Preluare după volumul „Mai aproape de Hristos. Spovedania și iertarea“, Mitropolitul Antonie de Suroj, Doxologia, 2014)