Rezistenţa creştină în faţa agresiunii răului

Du-te şi pe Lie vei birui şi pe Hristos vei mărturisi!" Încurajat de aceste cuvinte ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, tânărul Nestor (asemenea lui David ce odinioară l-a "dovedit" pe uriaşul Goliat) avea să-l ucidă pe Lie, un gladiator de neam vandal, înalt, puternic şi înfricoşător la chip, "plin de duhuri necurate", care omorâse mulţi creştini în timpul jocurilor din cetatea Tesalonicului, organizate în onoarea victoriei împăratului păgân Maximian Galeriu (284-311 d.Hr.) asupra sciţilor. În timpul unor asemenea lupte, Nestor, rugându-se lui Dumnezeu prin cuvintele "Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!", avea să-l omoare pe Lie. Acest episod relevă dilema Sfântului Dimitrie: dacă nu l-ar fi binecuvântat pe Nestor, "goliatul" Lie ar fi omorât în continuare şi mai mulţi creştini, care, astfel, ar fi devenit martiri; binecuvântându-l pe Nestor, înseamnă că, prin moartea lui "goliatul" Lie, cel ucis de Nestor, Sfântul Dimitrie salva viaţa acestor oameni.

În primele veacuri creştine există pasaje clare care exprimă rezervele Sfinţilor Părinţi faţă de soluţiile militare (cf. Helene Ahrweiller, în "Ideologia imperiului bizantin"). Înainte de împăratul Constantin cel Mare, creştinii care făceau parte din unităţile militare ale vremii puteau rămâne mai departe, dar cei care nu fuseseră încă înrolaţi nu se mai înregimentau în armată. Pentru soldaţii creştini din armatele păgâne, punctul de referinţă era recomandarea Sfântului Ioan Botezătorul, care le spunea ostaşilor următoarele: "Să nu asupriţi pe nimeni, nici să învinuiţi pe nedrept şi să fiţi mulţumiţi cu solda voastră" (Luca 3, 11-14). Însă cu împăratul Constantin cel Mare, atitudinea creştinilor faţă de război se schimbă radical. Armata se încreştinează masiv şi se caută argumente pentru apărarea unui stat creştin. Cercetând atitudinea creştinilor faţă de participarea la război, în general, constatăm că Sfântul Vasile cel Mare, în canoanele sale, opreşte doi ani de la împărtăşit pe cei care au omorât în războaie.

În secolele XI-XII, se naşte ideea de război sfânt. Din cauza prejudecăţilor vremii, dar şi a dorinţei de supremaţie, confruntările militare şi culturale dintre creştini şi musulmani au ajuns să îmbrace haina lui Dumnezeu. În Evul Mediu, atât în spaţiul răsăritean, cât şi în cel apusean, era răspândită ideea potrivit căreia catastrofele abătute asupra unor ţări - în special înfrângerea armatelor creştine într-un război sfânt - reprezentau efectul păcatelor conducătorului sau ale ostaşilor. Pe acest fond, în Biserica noastră, sfinţii militari, în general, au fost luaţi ca paveze în lupta pentru apărarea credinţei şi a neamului nostru, mulţi dintre ei fiind aleşi ocrotitori ai bisericilor construite de domnitorii români care s-au confruntat cu pericolul invaziei otomane.

Istoria nu avansează datorită condiţiilor create prin puterea militară, ci prin victoria morală asupra urii şi fricii. Uciderea "goliatului" Lie, cel "plin de duhuri necurate", de către Nestor se face printr-o luptă inevitabilă, dar dreaptă, cu scopul de a împiedica un masacru creştin, iar dilema Sfântului Dimitrie rămâne una din cheile care permit înţelegerea atitudinii de rezistenţă creştină în faţa agresiunii răului. În perioada persecuţiilor, Biserica a învăţat că nu se cuvine să ne răzbunăm singuri, ci să lăsăm mânia lui Dumnezeu să se manifeste cu dreptate în judecata Sa, după cum învaţă Sfântul Apostol Pavel: ,,Răzbunarea este a Mea. Eu voi răsplăti", spune Domnul (Rom. 12, 18-21). În consens cu acest text scripturistic, poporul român are o vorbă celebră: "Dumnezeu nu bate cu bâta!" Dilema Sfântului Dimitrie, asemenea gestului Sfântului Nicolae ce l-a pălmuit pe Arie în plin sinod ecumenic (325 d.Hr.) în momentul în care acesta a "stricat ortodoxia învăţăturii bisericeşti", demonstrează că, deşi răbdarea creştină are limitele ei, acestea trebuie să fie întotdeauna morale.